Statistica e de partea lui Dinamo!** Atingi pragul, iei campionatul

În urma victoriei de sâmbătă de la Târgu Mureș, scor 1-0, Dinamo a încheiat prima parte a campionatului cu 40 de puncte. Conform statisticii, „câinii roșii” și-au adjudecat ultimele patru titluri (2000, 2002, 2004 și 2007) după ce au strâns cel puțin 40 de puncte după primele 18 etape.

„Nici nu mai știu de când nu a mai avut Dinamo 40 de puncte înaintea pauzei de iarnă”, declara Liviu Ciobotariu imediat după meciul câștigat sâmbătă de lider, la Târgu Mureș, scor 1-0. Remarca antrenorului este una cât se poate de interesantă, având în vedere că dinamoviștii au avut ultima dată pragul de 40 de puncte după primele 18 etape, în sezonul 2006-2007, atunci când „câinii roșii” au câștigat ultimul titlu dintre cele 18. Dinamo contabilizase 49 de „lungimi”, cu una mai puțin decât în sezonul 1999-2000, moment în care bucureștenii își adjudecaseră de asemenea locul întâi, pentru prima dată după o pauză de opt ani.

Atingi pragul, iei campionatul

De altfel, Dinamo a mai avut peste 40 de puncte atât în edițiile 2001-2002, cât și în 2003-2004, cu 12 partide înainte de sfârșitul sezonului (atunci se jucau 30 de etape). Câte 41 contabilizaseră alb-roșii de fiecare dată, „zestre” suficientă pentru ca la finalul anului competițional să se bucure de câștigarea campionatului. Practic, în ultimii ani, de fiecare dată când a atins pragul de 40 de puncte după 18 meciuri, Dinamo se afla pe prima poziție, iar la finalul acelor campionate, echipa din „Ștefan cel Mare” a ieșit victorioasă.

În 1999 n-a mai mers

Deși avea 44 de puncte după 18 etape, Dinamo nu a ieșit campioană în 1999, fiind devansată de Rapid. Echipa giuleșteană a câștigat titlul cu 89 de puncte, record în istoria Ligii I. Această excepție este una cu atât mai ciudată cu cât, din punctul de vedere al multora, Dinamo a avut în sezonul 1998-1999, cea mai bună echipă de după Revoluție. Printre jucătorii care evoluau atunci în „Ștefan cel Mare”, numărându-se Mutu, Contra, Vlădoiu, Lupescu, Marius Niculae, Ciobotariu, dar și regretatul Cătălin Hîldan.


Ciobotariu, cu febră pe bancă

Meciul cu FCM Târgu Mureș a fost jucat în condiții speciale pentru Liviu Ciobotariu. Tehnicianul lui Dinamo s-a îmbolnăvit săptămâna trecută, luptându-se mai multe zile la rând cu o răceală serioasă. Chiar dacă la ora meciului, la Târgu Mureș erau destule grade sub 0, Ciobotariu a preferat să stea pe bancă, chiar dacă avea febră.

Badea, înjurat în lojă

Deplasarea la Târgu Mureș nu le-a priit șefilor lui Dinamo, ei fiind înjurați atât de spectatori, cât și de oficialii FCM-ului. „Am fost surprins să constat lipsa de civilizație a unor inși care erau prezenți la tribuna oficială a stadionului, care au ținut să ne înjure pe tot parcursul meciului”, a spus la final Nicolae Badea, președintele Consiliului de Administrație al „câinilor”. (Nicu BĂ‚DESCU)

12.000 de euro pentru Cupă

Dinamo a reintegrat în viața de zi cu zi a echipei sistemul primelor, abandonat în ultimii ani. În acest sezon, jucătorii lui Ciobotariu au fost premiați sistematic, lucru care s-a întâmplat și săptămâna trecută. FRF a virat în conturile „câinilor” suma de 12.000 de euro pentru calificarea în semifinalele Cupei României, iar toți banii au fost împărțiți în vestiar de Dănciulescu și compania. (Nicu BĂ‚DESCU).

Publicat: 19 12. 2011, 10:13
Actualizat: 19 12. 2011, 10:14