Statistica grăiește: Timișoara campioană
Poli Timișoara nu a câștigat niciun trofeu de când Marian Iancu
a preluat echipa, iar acum este cu cinci puncte în urma Oțelului.
Cu toate acestea, bănățenii sunt cotați cu prima șansă la titlul de
campioană de aproape toți specialiștii în pariuri.
Președintele lui Poli, Marian Iancu, a găsit și explicația pentru
care multă lume vede echipa sa ca prima favorită. „N-a
plecat nimeni, niciun jucător important dintre primii 20 din lot,
suntem mai puternici decât în tur. Din punctul nostru de vedere,
Oțelul are prima șansă, dar și cei care se ocupă cu pariurile fac
calcule și au văzut că Dinamo nu ne-a mai bătut de doi ani, nici
CFR nu ne-a bătut de mult timp, cu Rapid am tot câștigat în
ultimele sezoane”, a spus Iancu, care nu uită că ultimul
„colos” din Capitală care i-a pus probleme Timișoarei a fost
Steaua. „Singura echipă dintre cele din București care ne-a
învins în ultimul timp a fost Steaua. Ne-au bătut o singură dată,
și atunci pentru că am greșit noi, le-am oferit atunci victoria cu
o gafă. Poli a demonstrat că este o forță fotbalistică, păstrând
proporțiile campionatului nostru intern”, a completat
patronul formației de pe Bega.
Stau bine
și la meciurile directe
Statistica îi dă dreptate șefului Timișoarei. Dacă se pun la
socoteală doar meciurile jucate în ultimele două sezoane între cele
șapte candidate la titlu (Oțelul, Poli, Vaslui, Rapid, Dinamo, CFR
Cluj și Steaua), alb-violeții sunt lideri detașați. Au doar două
înfrângeri și opt puncte avans față de a doua clasată, FC Vaslui.
Dacă nu s-ar lua în calcul victoria obținută la masa verde cu Rapid
din sezonul trecut, Poli ar fi tot pe primul loc, cu un avans de
cinci puncte!
Oțelul nu
se simte bine în derby-uri
În acest clasament al derby-urilor, actualul lider al Ligii I stă
cel mai rău. Gălățenii au pierdut opt din cele 18 partide jucate
împotriva contracandidatelor. O altă echipă care nu s-a descurcat
foarte bine în partidele cu miză este CFR Cluj. Campioana en-titre
a strâns același număr de puncte ca Oțelul.
ACOMODARE
„Mă gândeam că aș putea ajunge la Timișoara”
Ultimul fotbalist adus de Poli în această iarnă, sârbul Nikola
Ignjatjevic, a declarat că Timișoara nu este un oraș necunoscut
pentru el. „Sunt născut aproape de România și au fost
momente în care mă gândeam, cine știe, poate într-o bună zi voi
ajunge să și joc la Timișoara”, a spus fundașul de bandă
stângă.
Emoționant
„Să acceptăm ce ne lasă Dumnezeu”
Ianis Zicu a vorbit ieri, după vizita medicală, despre perioada
dificilă prin care trece din cauza decesului mamei sale.
„Prezentul și viitorul contează. Trecutul nu poate fi
schimbat, iar ceea ce Dumnezeu ne lasă trebuie să acceptăm, să
privim înainte cu bucurie că suntem sănătoși și avem și oameni care
sunt lângă noi și ne creează momente fericite”, a spus
Zicu.
TESTE
Au făcut vizita medicală după cantonamente!
Cei cinci fotbaliști ai lui Poli care au fost convocați la echipele
naționale săptămâna trecută, Pantilimon, Zicu, Alexa, Pătraș și
Ricketts plus nou-veniții Ghionea și Ignjatjevic, au fost ultimii
componenți ai lotului care au efectuat vizita medicală. Este pentru
prima dată după mult timp când jucătorii timișoreni fac aceste
teste după sfârșitul pregătirii de iarnă
Mă bucur că suntem bine cotați, dar nu contează așa mult
acest lucru. Sper să aibă noroc cei care pariază pe
noi
Costel Pantilimon, portar Poli Timișoara