Steaua s-a calificat din nou în primăvara europeană după 5 ani de pauză, iar victoria din meciul cu AEK Larnaca a dus-o pe primul loc în clasamentul punctelor aduse de echipele românești în clasamentul coeficienților din acest an (7,50, față de 6,50 câte a adus Vasluiul).
În clasamentul pe ultimii 5 ani, Steaua stă și mai bine, fiind echipa care a contribuit cel mai mult la coeficient. Roș albaștrii au adus în total 36.5 puncte, ceea ce reprezintă 32.30% din totalul punctelor strânse de echipele românești.
România e în acest moment pe locul 22 în clasamentul coeficienților (cu 18,824 puncte), iar șansele de a mai urca în top în acest sezon sunt infime, însă doua sezoane de excepție ne-ar putea readuce locul de Champions League de care am beneficiat în ultimii ani. Fără punctele aduse de Steaua, Liga I s-ar fi clasat pe locul 28, în vecinătatea Ungariei, Finlandei sau a Georgiei, cu șanse extrem de mici de a mai scoate capul în Europa pentru câțiva ani.
Îl clasamentul contribuției la coeficientul UEFA, pe locul 2 se află CFR Cluj, cu 17 puncte aduse (15%), urmată de Vaslui (13,5 puncte – 11.95%) și Dinamo (13 puncte – 11.50%). Un aport consistent e și cel al Unirii Urziceni, în special grație parcursului bun din ediția 2009-2010 a Champions League).
VEZI MAI JOS CÂTE PUNCTE „EUROPENE” AU ADUS ECHIPELE DIN LIGA I ÎN ULTIMII 5 ANI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER