Steaua a ajuns la un nivel INCREDIBIL!** A ajuns să cerșească înțelegere la LPF de frica Voinței! Uite situația care-i aruncă în penibil!

Condițiile meteorologice nefavorabile. Acesta este argumentul cu care oficialii Stelei vor încerca să obțină de la LPF și televiziuni amânarea primei etape din retur. Runda a 18-a este programată în acest moment între 16 și 20 decembrie, însă roș-albaștrii doresc amânarea pentru a câștiga timp în care elevii lui Ilie Stan să treacă peste forma slabă arătată în prezent.

Partida cu Voința Sibiu, de pe 19 decembrie, ar trebui să încheie oficial anul 2011 pentru Steaua. Totuși, sunt șanse mari ca meciul să nu se mai dispute, roș-albaștrii fiind cei care fac presiuni la LPF în acest sens. Curios, Steaua este echipa care ar avea cel mai puțin de suferit de pe urma temperaturilor, Național Arena, stadionul pe care roș-albaștrii își dispută meciurile de acasă, fiind dotată atât cu acoperiș împotriva zăpezii, cât și cu instalație de încălzire sub iarbă. Totuși, motivul pentru care se vrea ca etapa să fie amânată este legat de forma proastă pe care o traversează steliștii, dar și de numeroasele accidentări care îi dau bătăi de cap lui Ilie Stan.

Alte nouă cluburi vor amânarea
Inițiativa Stelei ar beneficia de susținere în fața LPF și din partea altor nouă cluburi din Liga I. ProSport a discutat cu reprezentanții echipelor, iar cei care își doresc amânarea motivează prin lipsa condițiilor pentru desfășurarea în condiții normale a meciurilor. Totuși, există și alte cluburi care nu sunt de acord, oficialii de la „U” Cluj, Gaz Metan, Tg. Mureș și Sportul dorind să dispute etapa a 18-a la mijlocul lunii decembrie. Dintre granzi, Rapid și Dinamo sunt echipele care nu au nicio problemă cu orice decizie va fi luată în acest sens.

Unele echipe vor fi dezavantajate de condițiile meteo, în cazul în care vor fi zăpezi. Vrem să se amâne
Ioan Hămbășan, finanțator Voința

Noi nu suntem de acord cu amânarea. Avem deja programul făcut, jucătorii străini au bilete de avion luate
Ioan Horoba, director general Gaz Metan

Terenurile sunt grele încă de acum. Ar fi bine să nu se joace ultima etapă din decembrie
Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj

Avem un program deja stabilit și trebuie respectat. Nu mă interesează ce vor alte cluburi, noi vrem să se joace
Vasile Șiman, patron Sportul

Vrem să se amâne! La noi ninge de pe acum, îmi imaginez că la mijlocul lui decembrie va fi și mai rău
Eugen Pârvulescu, președinte Pandurii

Echipele care vor amânarea
∞Steaua
∞CFR Cluj
∞FC Vaslui
∞Oțelul
∞Astra
∞Pandurii
∞FC Brașov
∞Petrolul
∞Voința Sibiu
∞Chiajna

Echipele care vor să joace
∞”U” Cluj
∞Gaz Metan
∞Tg. Mureș
∞Sportul

Echipe nehotărâte
∞Dinamo
∞Rapid
∞Ceahlăul
∞Mioveni

Digi Sport e de acord
Mircea Șai, director de programe la Digi Sport, a declarat pentru ProSport că o eventuală decizie de amânare nu ar întâmpina rezistență din partea postului TV. „Nu suntem absurzi să vrem să se joace pe ger și zăpadă. Oricum, de noi nu depinde foarte mult. Noi stabilim zilele și orele de disputare, dar dacă LPF vrea să amâne, atunci se va amâna etapa”.

Răceală dinspre LPF

Singurii care nu dau foarte multă importanță subiectului sunt, se pare, reprezentanții ligii. Valentin Alexandru, secretarul general al LPF, a părut deranjat de întrebările puse de reporterii ProSport. „Dacă voi ați avut inițiativa asta, voi să o duceți până la capăt! Discutați voi și cu televiziunile și stabiliți voi totul!”, a fost reacția omului lui Mitică Dragomir.

Publicat: 23 11. 2011, 23:30
Actualizat: 23 11. 2011, 23:40