Gigi Becali a vorbit din nou despre țintele Stelei din această vară. Patronul Stelei a anunțat că Bojan Golubovic, de la CSMS Iași, va semna miercuri contractul cu Steaua, Hyun-Jun Suk nu mai e dorit, iar Carp și Bawab și-au încheiat socotelile cu vicecampioana.
Într-o intervenție la Digi Sport, Becali a spus că a renunțat la Hyun-Jun Suk, atacantul de la FC Porto, dar a anunțat transferul lui Golubovic, atacantul de 32 de ani de la CSMS Iași: „Eu ce va spun, este 100%. De Cabrera nu știu nimic, nu s-a interesat nimeni, niciodată de la Steaua. Golubovic, am negociat, l-am luat noi pe Golubovic., îi dăm 8.000 de euro pe lună. Mâine cred că semnează. Coreanul nu ne mai interesează pentru că nu-l putem folosi în preliminarii. Dacă ne calificăm, dar e foarte greu să trece și de turul trei, putem să jucăm cu Șahtior, poate pleacă 5-6 jucători”, a spus Becali la Digi Sport.
Adus în România de Ceahlăul Piatra Neamț, care l-a transferat de la RNK Split în 2012, Golubovic (32 de ani) a fost unul dintre cei mai buni atacanți din Liga 1 în ultimele sezoane. În cele 140 de meciuri jucate în fotbalul românesc, Golubovic a marcat de 45 de ori, este cotat la 400.000 de euro și vine la Steaua din postura de jucător liber de contract.
8.000 de euro pe lună va fi salariul lui Golubovic
Pleacă Bawab și Carp
Patronul Stelei a dezvăluit și numele a doi fotbaliști care se vor despărți de echipa lui Reghecampf. Cătălin Carp (22 de ani) și Thaer Bawab (31 de ani) și-au reziliat contractele, iar același lucru este așteptat să se întâmple cu Tade și Alcenat: „Am terminat cu Carp și Bawab. Mai avem cu Tade și Alcenat”, a anunțat Becali.
Carp a venit la Steaua în vara anului 2015, liber de contract, în același timp cu Gregory Tade. Mijlocașul central nu a reușit să se impună în primul 11 și pleacă de la Steaua după un an în care a prins doar 13 meciuri în tricoul vicecampioanei.
Venit în această iarnă de la CS U Craiova, Bawab a căzut rapid în dizgrația patronului și nu a fost considerat niciodată prima variantă pentru postul de titular. Iordanianul se desparte de Steaua după doar nouă meciuri jucate și trei goluri înscrise.
S-a renunțat la Suk
Anunțat inițial drept vârful cu care Steaua va forța intrarea în grupele unei competiții europene, Hyun-Jun Suk (24 de ani), atacantul lui FC Porto, nu mai reprezintă o soluție pentru atacul vicecampioanei. Motivul? Suk are mari șanse să fie convocat la naționala țării sale pentru Jocurile Olimpice de la Rio, iar primul meci din cadrul competiției din Brazilia se suprapune ca dată cu returul turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER