Steaua a câștigat clar cu Pandurii, dar a pierdut un jucător. Rădoi e tranșant: „Cât timp sunt la Steaua, Tamaș nu va mai juca aici”
UPDATE 23:27 Impresarul lui Tamaș, Florin Manea, a declarat la Digisport: „Nu mă așteptam la decizia asta din partea lui Mirel Rădoi. Asta e! Vedem luni sub ce formă jucătorul se va despărți de Steaua. Eu sunt alături de Gabi în continuare. E treaba lui Rădoi dacă vrea să meargă pe această linie”. Impresarul a insistat că Tamaș mai are contract pe doi ani cu Steaua. „Să vedem dacă i se dă o hârtie să poată pleca liber de la Steaua”.
Steaua e noul lider din Liga 1, după ce a câștigat cu 3-0 meciul cu Pandurii, din etapa a doua a campionatului românesc. Mirel Rădoi e, însă, supărat pe Gabi Tamaș, după ce fundașul nu s-a prezentat la antrenamentul de vineri. Tehnicianul Stelei spune că atâta timp cât e la Steaua, Tamaș nu va mai juca la campioana României
„Am avut ceva emoții pentru că m-am întors acasă. Mă bucur că am luat trei puncte și prin prisma unui joc reușit. Probabil că a contat moral și victoria de la Trencin, astfel că băieții au prins mai multă încredere. O să creștem de la meci la meci, traseele noastre de joc mai sufereau, dar acum încep să se creeze automatismele, deși sunt multe noutăți. Ne-am dori să avem mereu dificultatea de a nu ști să alegem primul „11”, dar avem un lot echilibrat, sperăm să aducem toți jucătroii la același nivel fizic”, a spus Rădoi pentru DigiSport.
„Motivul lui Tamaș, acela că nu i-a sunat ceasul, nu e adevărat. El nu va mai continua cu mine, indiferent ce se va decide mai sus, la conducere”
Mirel Rădoi, director sportiv Steaua
Tehnicianul Stelei a vorbit și despre noile transferuri ale roș-albaștrilor: „Cred că e vizibil că Hamroun sau Tade au schimbat nivelul, dar asta nu înseamnă că avem jucători slabi. Avem un lot bun și vom duce totul la bun sfârșit. Chipciu e al doilea căpitan, e normal să fie căpitan când Varela nu e în lot. E greu ca fiecare jucător să ducă același nivel. El își ajută mult echipa, nu doar prin realizări personale”.
Tot Rădoi a fost extrem de tranșant în ceea ce îl privește pe Gabi Tamaș, jucător care nu s-a prezentat vineri la antrenamentul echipei. Potrivit tehnicianului Stelei, fundașul care a jucat la WBA, Doncaster și Watford e out din lotul Stelei: „Tamaș, așa cum bine știți, nu s-a prezentat la antrenament și le-am comunicat băieților că disciplina va fi numărul 1. Din punct de vedere disciplinar, Tamaș nu poate fi în lot, nu poate juca dacă nu vrea să fie alături de noi. Eu i-am oferit mare încredere, dar atâta timp cât nu vrea să să joace la Steaua, nu va fi aici. Cât timp eu sunt aici, Tamaș nu va mai juca. E un jucător important, dar când nu vrei să faci parte din acest grup, atunci nu vei fi aici. Drumul nostru se încheie aici. Am avut un apel de la el, la ora 13:30, noi am avut prezența la ora 09:00, nu vreau să risc atmosfera doar din cauza unui singur jucător”.