Președintele executiv al lui Dinamo, Cristian Borcea, a spus că după această etapă, echipa sa se va distanța de Steaua în clasament, după ce echipa lui Becali a reușit un rezultat de egalitate în fața celor de la FCÂ Argeș. Oficialul a spus că dinamoviștii nu s-a legat de niciun adversar, ceea ce rivalii din Ghencea nu au făcut.
"Sunt foarte mulțumit de rezultatul Stelei. Ei au râs de noi după ce am făcut egal cu Otopeni, dar există un Dumnezeu acolo, sus. Sunt acum la Paris, nu am văzut meciul, dar sunt extrem de fericit că au pierdut două puncte. Dacă ar fi câștigat la Pitești, ar fi avut un moral mai bun. Dar cu rezultatul acesta au ieșit definitiv din lupta pentru titlu.Dinamo este pe primul loc la șapte puncte de Steaua. Noi nu ne-am legat de nicio echipă, nici când Steaua a făcut egal acasă cu CS Otopeni. După această etapă, ne vom distanța față de Steaua. Noi am avut doar o repriză mai slabă cu Otopeniul, dar atât. Nu se va mai întâmpla să nu marcăm!", a spus Borcea la fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER