Steaua a înregistrat la OSIM sloganul „Trup și suflet pentru culori”

Steaua prezintă astăzi, în premieră, sloganul clubului. Acesta
este „TRUP ȘI SUFLET PENTRU CULORI” și reprezintă
spiritul clubului roș albastru, fiind preluat după cunoscutul
cântec al suporterilor steliști.

Sloganul clubului reprezintă devotamentul jucătorilor față de club
și suporteri, profesionalismul, corectitudinea, ambiția de a
câștiga mereu, dorință de a fi lângă echipă la bine și la greu.
„TRUP ȘI SUFLET PENTRU CULORI” este esența
efortului uriaș făcut de jucători în atâtea și atâtea meciuri în
care și-au apropiat victoria, începând cu jocurile cu Dinamo și
continuând cu celebra semifinală cu Anderlecht, cu finala Cupei
Campionilor Europeni câștigată la Sevilla sau cu Supercupa
Europei.

Pentru inegalabilii suporteri steliști, sloganul lansat azi este
echivalent cu prezența alături de idolii lor în toate deplasările
dar și pe stadionul Ghencea, în soare, ploaie, viscol sau zăpada,
cel mai elocvent exemplu fiind meciul cu Villareal, din Cupa UEFA,
amânat din cauza viscolului, la care fanii roș-albaștri au creat o
atmosferă nemaiîntâlnita pe stadioanele din România, fără să le
pese de ger sau ninsoare. Acesta este spiritul Stelei care se
regăsește perfect în sloganul prezentat astăzi.

„TRUP ȘI SUFLET PENTRU CULORI” este o marca
înregistrată la OSIM și va fi prezența începând cu acest sezon pe
spatele emblemei roș-albastre de pe tricoul oficial de joc, în
dreptul inimii, pe biletele de acces în stadion, pe abonamente,
legitimatii de serviciu, legitimatii de acces, cărți de vizită,
mape de prezentare, plicuri, coli cu antet, site-ul oficial al
clubului și pe panourile de la conferințele de presă, zona mixtă și
flash interviu.

În curând va fi lansată și o gamă de materiale promoționale cu
sloganul clubului, „TRUP ȘI SUFLET PENTRU
CULORI”
.

Publicat: 21 07. 2010, 14:07
Actualizat: 21 07. 2010, 14:08