„Steaua a jucat lamentabil!** Nu e vina lui Stoichiță, echipa a slăbit, nu s-a întărit!”

Fostul antrenor al Stelei, Emeric Ienei, a criticat prestația
echipei „roș-albastre” în derby-ul de aseară catalogând-o drept
„lamentabilă”. Tehnicianul alături de care trupa din Ghencea a
izbutit cea mai mare performanță europeană este de părere că Mihai
Stoichiță nu este vinovat pentru rezultatul din partida cu Dinamo,
infrângerea fiind cauza unei campanii de achiziții foarte
slabe.

„Steaua a jucat lamentabil, nu a existat construcție la
mijloc, n-a avut niciun șut pe poartă. Ei au încercat să joace
direct pe Kapetanos, cu gândul că poate îi va salva incă o dată. De
cealaltă parte Dinamo a avut un joc elaborat, cu un N’Doye care a
dominat mijlocul terenului. Totodată ei au mai câștigat un jucător:
Alexe, care a mărit viteza de creație și a dovedit că este un
jucător de luat în seamă. Nu este cazul să îl criticăm pe Mihai
Stoichiță pentru că a făcut tot ce a depins de el. Acest rezultat
vine și ca urmare a faptului ca în această pauză Steaua a slăbit,
nu s-a întărit, pentru că s-au vândut trei fundași centrali, iar
cei care au fost aduși în schimb nu s-au ridicat la valoarea celor
plecați. Eu dacă sunt antrenor, aduc titulari care ridică valoarea
echipei!”
, a declarat Emeric Ienei la Sport Total FM.

Publicat: 18 03. 2010, 12:23
Actualizat: 18 03. 2010, 12:26