Steaua a mai depășit un RECORD!** Performanță SINISTRĂ‚: singura barieră pe care Reghe nu ar fi vrut să o BATĂ‚!

*Steaua a mai bifat un nou record. În partida cu Bistrița formația din Ghencea a devenit echipa care a strâns cei mai „mulți-puțini” spectatori în actualul sezon din Liga 1.

Formația lui Reghecampf a revenit în „Templu”, după ce, cele mai multe dintre meciurile actualului sezon – fie că a fost vorba de campionat sau cupele europene – le-a desfășurat pe Național Arena. Doar 7163 de fani au ținut să vadă meciul contra Bistriței pe viu, ora târzie, vremea rece din București, faptul că biletele nu s-au mai comercializat online și adversarul extrem de slab fiind „ingredientele” celei mai slabe audiențe din acest sezon.

Chiar și așa, partida din Ghencea a fost cea mai urmărită din runda a 13-a, roș-albaștrii bifând, din acest punct de vedere un adevărat record: niciodată în acest sezon meciul cel mai urmărit al rundei nu a strâns atât de puțini spectatori în tribune.

29163 fani au fost prezenți pe cele 8 arene din Liga 1 în acest weekend, o cifră extrem de slabă, care este simptomatică pentru nivelul la care a ajuns fotbalul românesc.

Prezența la meciuri în etapa a 13-a

„U” Cluj – Oțelul 1-1 – 4000 spectatori

Brașov – Petrolul 0-1 – 3500 spectatori

Astra Giurgiu – CSMS Iași 1-0 – 2000 spectatori

FC Severin – CFR Cluj 1-3 – 3000 spectatori

Concordia Chiajna – Rapid București 0-0 3000 spectatori

Ceahlăul Piatra Neamț – Dinamo 0-0 5000 spectatori

Gaz Metan Mediaș – FC Vaslui 1-0 1500 spectatori

Steaua București – Gloria Bistrița 4-0 7163 spectatori

Azi se joacă Viitorul – Pandurii, dar doar o minune ar putea face ca partida de la Constanța să depășească audiența din Ghencea.

Steaua domină autoritar clasamentul spectatorilor, în 5 din primele cele mai vizionate partide din acest sezon din Liga 1 evoluând elevii lui Reghecampf.

Clasamentul spectatorilor

1. Steaua – Rapid 42876 spectatori
2. Steaua – CFR Cluj 35803 spectatori
3. Dinamo – Rapid 16033 spectatori
4. Steaua – Chiajna 15636 spectatori
5. Petrolul – Steaua 14500 spectatori
6. Steaua – „U” Cluj 14370 spectatori

Publicat: 29 10. 2012, 19:03
Actualizat: 29 10. 2012, 19:22