Sparta Praga – Steuaa 1-1. În ciuda rezultatului, unul care o transformă pe Steaua în favorită la calificarea în play-off, partida din Cehia l-a convins pe Gigi Becali că roș-albaștrii nu pot face față în Europa în această formulă și ar putea avea probleme mari și pe plan intern.
Dezamăgit în special de Tudorie și Aganovic, Becali a anunțat că vrea să mai aducă măcar trei jucători până la finalul perioadei de transferuri.
Steaua va încerca să aducă o „dublură” pentru postul de fundaș dreapta, unde în acest moment Reghecampf îl are la dispoziție doar pe Gabriel Enache, dar și doi mijlocași ofensivi.
Impresionați de Konate Iar una dintre țintele roș-albaștrilor este chiar un fotbalist de la Sparta Praga. Ivorianul Tiemoko Konate a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren în meciul de marți seară și l-a impresionat pe Gigi Becali prin cursele sale din banda stângă.
Gabi Enache a fost prins mai mereu pe picior greșit de incursiunile lui Konate, care a acoperit întreaga bandă stângă, Sparta jucând într-un sistem 3-5-2. Pe lângă disponibilitatea la efort, Konate a arătat în multe rânduri și o bună tehnică, reușind să-i depășească în mai multe rânduri pe steliști prin dribling.
În vârstă de 26 de ani, Konate joacă în Europa din 2012, când a fost transferat chiar de Sparta Praga de la formația Africa Sports, din Coasta de Fildeș. La bază mijlocaș de bandă dreaptă, Konate poate juca fără probleme și în flancul stâng (cum a și făcut-o în meciul cu Steaua), având avantajul că lovește mingea la fel de bine cu ambele picioare.
Cotat de Transferkmartk la 750.000 de euro, Konate a strâns 79 de meciuri pentru Sparta Praga, marcând 6 goluri și oferind 9 pase decisive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER