„Steaua a refuzat un milion de euro pentru Toja!”

Steaua a refuzat o ofertă de aproximativ un milion de euro pentru columbianul Juan Carlos Toja, spune Nestore Sivori, unul din impresarii jucătorului. Agentul de jucători a dezvăluit pentru CanCan că o trupă de top din campionatul Rusiei și-a manifestat interesul pentru mijlocaș, dar "roș-albaștrii" nici nu au vrut să audă. Bergodi vede în Toja viitorul conducător de joc al formației din Ghencea și nu a acceptat să-l piardă, mai ales că până la prima partidă oficială a Stelei au mai rămas doar două zile.

"A fost urmărit în stagiile de pregătire de oficiali ai unor echipe din Turcia și Rusia există chiar o ofertă de la o formație din prima parte a clasamentului în Rusia, dar am fost anunțat că românii nu vor să-l vândă, chiar dacă ar fi primit aproximativ un milion de euro. Juan nu este nici el prea convins că ar fi un moment bun să plece din Ghencea, mai ales că s-a acomodat acum la București. Se simte excelent și nu vrea să trăiască un din nou experiența unui schimb de civilizație", a declarat Nestore Sivori, conform CanCan.

Publicat: 14 07. 2009, 10:53
Actualizat: 14 07. 2009, 12:05