Steaua a urcat două locuri în topul IFFHS!** Ce poziții ocupă Dinamo, Rapid, Oțelul și Vasluiul
Steaua a urcat două poziții și ocupă locul 74, cu 139 de puncte, în clasamentul pe luna septembrie al Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind formația română cel mai bine clasată în această ierarhie.
Adversarele Stelei în grupa J a Ligii Europa se află pe următoarele poziții: Schalke 04 – locul 5, 244 puncte, Maccabi Haifa – locul 82, 131 puncte (în urcare de pe locul 97), AEK Larnaca – locul 148, 102 puncte (în urcare de pe locul 171).
Următoarea echipă română din clasamentul IFFHS, după Steaua, este Dinamo, în urcare 15 poziții până pe locul 145, cu 102,5 puncte, la egalitate cu FC Midtjylland (Danemarca) și Panathinaikos Atena (Grecia).
FC Vaslui a urcat de pe locul 194 pe 162, având 100 de puncte, la egalitate cu AJ Auxerre (Franța), Maccabi Tel-Aviv (Israel) și Lorient (Franța). Adversarele vasluienilor în grupa D a Ligii Europa se află pe următoarele poziții: Sporting Lisabona – locul 50 (154,5 puncte), Lazio Roma – locul 109 (116 puncte), FC Zurich – locul 114 (114,5 puncte).
O altă echipă care a urcat în clasament este Rapid București, de pe locul 198 pe poziția 166, având 99,5 puncte. Adversarele Rapidului din grupa C a Ligii Europa se află pe următoarele poziții: PSV Eindhoven – locul 16 (210 puncte), Hapoel Tel Aviv – locul 86 (128 puncte), Legia Varșovia – locul 152 (101,5 puncte, în urcare de pe locul 207).
Și formația Gaz Metan Mediaș a urcat de pe locul 192 pe 185, cu 93 puncte, la egalitate cu Șerif Tiraspol (Republica Moldova) și Mazembe Lubumbashi (Congo).
CFR Cluj, în coborâre de pe 250, ocupă locul 296, cu 72 de puncte.
Campioana României, Oțelul Galați, a urcat două poziții în clasamentul IFFHS, până pe 342, cu 66 de puncte, la egalitate, printre altele, cu Borussia Mönchengladbach (Germania), Wigan Athletic (Anglia) sau AJ Saint Etienne (Franța), echipă la care este legitimat și mijlocașul Bănel Nicoliță.
Adversarele formației Oțelul în grupa C a Ligii Campionilor ocupă următoarele poziții: Manchester United – locul 3 (282 puncte), Benfica Lisabona – locul 17 (208 puncte), FC Basel – locul 79 (135,5 puncte, în urcare de pe locul 106).
Ultimele două echipe din România în clasamentul IFFHS sunt FC Brașov (locul 385, 62,5 puncte) și FC Timișoara (locul 389, 62 puncte).