Steaua a vrut 3-0**

Oficialii roș-albaștrilor au sperat cel puțin pentru câteva ore că pot câștiga toate cele trei puncte al meciului cu Dinamo, după ce în cursul dimineții de ieri a apărut zvonul că Lucian Goian avea patru cartonașe galbene și nu ar fi avut drept de joc în meciul cu Steaua.

După o analiză a reporterilor ProSport s-a aflat că meciul în care Lucian Goian ar fi luat un cartonaș galben neînregistrat la LPF a fost Dinamo – Unirea Urziceni din turul campionatului. Contactat telefonic, arbitrul întâlnirii respective, Marius Avram, a elucidat misterul. “Nu l-am avertizat atunci pe Goian, deși atunci când am revăzut meciul alături de tatăl meu, noi am observat că cei doi comentatori ai jocului au spus că eu i-am dat cartonaș galben lui Goian.

Nu este adevărat! Atunci, eu l-am avertizat pe Ropotan, Goian era și el lîngă fotbalistul accidentat de la Urziceni și probabil că de aici a plecat confuzia”, a încheiat Avram. La rândul său. Constantin Dănilescu a respins și el categoric faptul că Lucian Goian avea patru cartonașe galbene. “La LPF, Goian era înregistrat cu 3 cartonașe galebene. Avem și noi pe cineva care se ocupă de evidența cartonașelor separat de ce apare în ziare și nu puteam face o asemenea gafă”, a încheiat Dănilescu.

 

“Aveam doar trei cartonașe galbene. La Dinamo nu se fac astfel de greșeli”
Lucian Goian, fundaș Dinamo
 
 
 

 

Publicat: 10 05. 2009, 08:39
Actualizat: 10 05. 2009, 08:42