Steaua, acuzată de lucruri extrem de grave!** Iată scrisoarea trimisă de rapidiști la UEFA
Liga Suporterilor Rapidiști a publicat astăzi pe site-ul oficial al suporterilor, visiniu.ro, scrisoare deschisă adresată lui Michel Platini, în care giuleștenii reclamă incidentele de la derby-ul cu Steaua. Suporterii grupării de lângă podul Grant cer măsuri din partea UEFA, pentru scandările și mesajele rasiste afișate de steliști la partida de pe Național Arena.
LSR face și un bilanț al atitutidinii afișate de steliști la derby-urile din ultimii ani, susținând că suporterii Rapidului au fost constant defăimați și discriminați, iar gruparea din Ghencea a avut de fiecare dată parte de clemența șefilor din fotbalul românesc.
Redăm intregral scrisoarea trimisă de LSR la UEFA
Scrisoarea LSR către UEFA
DOMNULE PREȘEDINTE UEFA
MICHEL PLATINI ,
Liga Suporterilor Rapidiști ,asociație cu personalitate juridică , instituția care reprezintă suporterii echipei Rapid București, vă aduce la cunoștință manifestările cu caracter rasist, pe care suporterii echipei Steaua București le-au săvârșit în decursul ultimului deceniu, cu ocazia meciurilor dintre cele două echipe și nu numai.
Manifestările pe care le condamnăm și vi le aducem la cunoștință au constat în scandări și bannere cu caracter discriminatoriu, rasist și defăimător la adresa etniei rome.
Practic, la fiecare meci dintre cele două echipe, suporterii echipei Steaua București manifestă un comportament indecent, obscen, plin de ură și discriminatoriu la adresa minorității rome, acesta atingând de multe ori cote inimaginabile.
Acești suporteri sunt instigați de către Mihai Stoica, managerul echipei Steaua București și Gabriel Safta, crainicul stadionului. Prin comportamentul celor doi, unul antisportiv, indecent, obscen și rasist, aceștia îi îndeamnă pe cei din tribune la violență și ură de rasă.
Vă vom prezenta câteva dintre situațiile extrem de grave care s-au petrecut la meciurile dintre Rapid București și Steaua București și în urma cărora, vă rugăm săluați act și sa aplicați sancțiunile de rigoare.
Unul din cele mai grave incidente cu caracter rasist din istoria întâlnirilor Rapid-Steaua s-a petrecut la cel mai recent meci dintre cele două echipe, disputat în data de 24 septembrie 2012, pe stadionul National Arena din București. În primul rând, dorim să menționăm multitudinea de bannere cu caracter rasist, discriminatoriu și defăimător pe care suporterii echipei Steaua București le-au afișat pe întreaga durată a partidei.
Mesajele afișate de aceștia aduc grave prejudicii de imagine etniei rome, așadar, cu deosebită considerație, cerem aplicarea sancțiunilor legale asupra clubului Steaua București. Mesajele afișate au fost următoarele: „Aripi negre colorate în peluze adunate”, „Tricouri noi, să fiți băieți, astăzi purtați… Dar oare după meci, câți dintre voi le și spălați”, ” www.fcrb.rom”, „Nu răgușiți și nu vă agitați/Mâine după fier vechi tre’ să strigați”, „Avem deasupra noastră dovada că poliția franceză își face treaba”, ultimul în contextul în care suporterii Stelei s-au aflat în inelul inferior al peluzei de sud, imediat sub cei ai Rapidului.
Din punct de vedere al bannerelor, cel mai grav a fost, în opinia noastră, cel prin care suporterii echipei Steaua București l-au elogiat pe Eugen Grigore, un bărbat care, în anii ’70, a ucis 24 de persoane de etnie romă, în încercarea de a-și răzbuna familia ucisă. Eugen Grigore se numără printre cei mai faimoși criminali din istoria României. Pe bannerul afișat de galeria stelistă scria cu litere mari: „Respect Eugen Grigore”. Și mai grav ni se pare faptul că acest banner scandalos a fost garantat de către Mihai Stoica, managerul echipei Steaua București, cel care, la ședința dinaintea meciului, a informat observatorul de joc GHEORGHE NEDELESCU și reprezentantul Jandarmeriei că Eugen Grigore este de fapt un fost lider al galeriei Stelei, plecat în străinătate. Astfel, Mihai Stoica a mințit cu bună știință, fiind conștient de consecințele extrem de grave pe care acel banner le-ar fi putut avea.
Tot la meciul mai sus menționat, s-a petrecut un alt episod extrem de grav, de această dată, în prim plan fiind crainicul stadionului, Gabriel Safta. Ceea ce a făcut acesta, pe lângă faptul că întrece orice limită a bunului simț, încalcă și legile în vigoare. Concret, Gabriel Safta cu ajutorul stației de amplificare a stadionului National Arena, a dat tonul unor scandări cu caracter rasist la adresa minorității rome, instigându-i la ură de rasă pe cei 40.000 de suporteri steliști prezenți în tribune. Considerăm acest gest incalificabil și scandalos, având în vedere că a venit din partea unui oficial. Totodată, la finalul meciului, Mihai Stoica, managerul Stelei, i s-a alăturat lui Gabriel Safta, cei doi inițiind mai multe scandări cu tentă rasistă. Gabriel Safta nu este la prima abatere de acest gen, el fiind recidivist în ceea ce privește scandările rasiste. În aprilie 2005, acesta a fost suspendat timp de șase luni, pentru scandări rasiste la adresa lui Răzvan Lucescu, antrenorul de atunci al echipei Rapid București. Gabriel Safta a devenit astfel primul crainic suspendat pentru rasism.
La același meci, a existat și un al treilea oficial al clubului Steaua care a scandat lozinci rasiste la adresa suporterilor Rapidului, în speță ofițerul de presă Cătălin Făiniși. După meci, acesta a alergat pe teren și a făcut semne obscene la adresa suporterilor Rapidului.
Incidentele ce au marcat acest meci nu s-au rezumat numai la rasism. În drumul spre vestiare, Ovidiu Herea, jucătorul Rapidului, a fost lovit de un suporter al Stelei.
În ceea ce privește evenimentele de la meciul Steaua-Rapid, din data de 24 septembrie, menționăm că observatorul partidei, Gheorghe Nedelescu, nu a notat în raportul său niciunul din gravele incidente petrecute.
În contrast cu prestația galeriei steliste, cei 2.400 de suporteri rapidiști au avut o prezență deosebită, începând de la marșul de peste 14 kilometri, parcurs pe jos de la stadionul Giulești la stadionul National Arena, până la tricourile realizate special pentru acest meci și încurajările permanente îndreptate către echipa favorită. Suporterii Rapidului au răspuns la provocările adversarilor doar prin aplauze ironice.
Vă asigurăm că Liga Suporterilor Rapidiști a început o campanie educațională de lungă durată, pentru ca fair play-ul să revină pe stadioanele românești, fără discriminări de nicio natură.
Legat de scandările rasiste, suporterii echipei Steaua București nu sunt la prima abatere de acest gen. Pentru a vă face o idee și, totodată, pentru a vă demonstra că ceea ce s-a întâmplat la meciul din 24 septembrie nu a fost un simplu accident, vă prezentăm mai jos câteva din multitudinea de incidente cu caracter rasist în care suporterii echipei Steaua București au fost implicați de-a lungul timpului.
În anul 2005, Comisia de Control și Disciplină a UEFA a amendat clubul Steaua București cu 16.500 de euro pentru scandările rasiste ale fanilor la meciul din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, în compania formației Shelbourne Dublin. La momentul respectiv, Claude Colombo a consemnat în raportul de arbitraj faptul că suporterii Stelei i-au agresat verbal pe fotbaliștii de culoare ai oaspeților, Curtis Fleming și Joseph Ndo. Din raportul arbitrului mai reiese că, după 8 minute de joc, suporterii echipei Steaua București au imitat sunetele unei maimuțe, în momentul în care Joseph Ndo a intrat pe teren.
În august 2009, Steaua București a avut terenul suspendat două etape, fiind amendată cu 30.000 de euro, ca urmare a bannerului rasist afișat de fani la meciul cu formația Ujpest, din turul 2 preliminar al Europa League.
Gigi Becali, finanțatorul echipei Steaua București, a fost și el implicat, de-a lungul anilor, în numeroase scandaluri de rasism. În anul 2005, acesta a spus, cu referire la Ladislau Boloni: „Boloni nu e român, e ungur. E un trădător, un vagabond și o jigodie.”
Totodată, în septembrie 2012, același Gigi Becali spunea: „Nu mai transfer negri, pentru că negrul nu se pretează la Steaua.”
Gigi Becali are frecvent asemenea ieșiri, fiind recunoscut pentru desele remarci cu caracter rasist sau xenofob.
Lăsând la o parte scandările și bannerele cu caracter rasist pe care suporterii echipei Steaua București le-au arătat de-a lungul timpului, dorim să vă aducem la cunoștință și câteva dintre evenimentele ce demonstrează că, în România, echipele Steaua și Rapid nu sunt tratate cu aceeași unitate de măsură. Astfel, pentru incidente similare, Steaua a fost pedepsită mult mai blând, în vreme ce Rapid a fost, de cele mai multe ori, cobaiul comisiilor, suferind suspendări de teren sau amenzi total nejustificate.
În anul 2008, meciul dintre Rapid și Steaua, disputat pe stadionul Giulești, a fost oprit, după ce o brichetă aruncată din tribune l-a lovit în cap pe arbitrul partidei, Alexandru Deaconu. La acel moment, scorul era 1-0 în favoarea Rapidului. Arbitrul avea să oprească meciul, la insistențele jucătorilor steliști, Steaua București câștigând în cele din urmă cu 3-0 la masa verde.
Cu doar câteva luni mai devreme, mai exact în septembrie 2007, la un meci Steaua-Rapid, disputat pe stadionul Ghencea, jucătorul Rapidului, Vladimir Bozovici, a fost lovit în cap cu un șurub, aruncat de către suporterii steliști. Arbitrul de atunci, același Alexandru Deaconu, nu a întrerupt meciul, deși obiectul fusese predat observatorului Alexandru Boc.
Comparând cele două cazuri, se poate observa cât se poate de clar că, în ciuda similarității lor, acestea au fost judecate în moduri total diferite, deși la centru a fost același arbitru.
Un alt caz care ilustrează tratamentul preferențial de care beneficiază clubul Steaua București, în comparație cu Rapid București, este cel ce vizează scandările și bannerele la adresa președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir. Astfel, pentru evenimente mult mai grave, Steaua a primit pedepse extrem de ușoare, comparativ cu cele primite de Rapid.
De-a lungul timpului, Rapid București a fost nevoit să joace câteva meciuri cu porțile închise, în urma scandărilor la adresa lui Dumitru Dragomir, suferind, în același timp, și numeroase amenzi. De cealaltă parte, însă, clubul Steaua București a scăpat doar cu un avertisment, în ciuda faptului că, la meciul Steaua-Dinamo, disputat în luna mai a acestui an, pe stadionul National Arena, suporterii steliști au afișat o coregrafie (pentru care n aveau aprobare), întinsă pe toată suprafața peluzei, cu mesajul „Mori Mitică”.
Toate cele prezentate mai sus sunt doar o parte din numeroasele manifestări scandaloase în care suporterii, dar și oficialii clubului Steaua București, au fost implicați de-a lungul anilor. Vă rugăm, pe această cale, să dispuneți toate măsurile legale ce se impun în acest caz. Ca suporteri rapidiști, am ajuns la capătul răbdării, din cauza jignirilor continue pe care ni le adresează suporterii echipei Steaua București. Liga Suporterilor Rapidiști nu-și dorește decât ca stadioanele să fie medii decente, în care cei dornici de fotbal să se poată bucura de spectacolul fotbalistic, fără teama de a fi jigniți.
Cu profund respect, Liga Suporterilor Rapidiști vă roagă să analizați acest caz cu toată obiectivitatea și să luați măsurile necesare, pentru ca aceste comportamente discriminatorii și rasiste de care suporterii steliști au dat dovadă în nenumărate rânduri, să fie stopate o dată pentru totdeauna.
Suntem de credința că U.E.F.A. , condusă de președintele Michel Platini , va continua lupta dusă impotriva rasismului și xenofobiei și va lua decizia corectă care va ajuta cu siguranța la stoparea acestor manifestări continue și rușinoase pentru secolul în care traim.
Liga Suporterilor Rapidiști vă stă la dispoziție cu orice alte date suplimentare vă sunt necesare pentru a lua o decizie care să constituie un avertisment sever pentru cei vinovați.
DOMNULUI PREȘEDINTE AL U.E.F.A. ,
MICHEL PLATINI
FOTO: Gabriel Fluerariu / MEDIAFAX FOTO