ProSport a aflat ce se ascunde în spatele noilor disensiuni „la vedere” dintre FC Steaua și MApN, iscate din cauza închirierii bazei sportive din Ghencea. Gigi Becali amenință că mută formația roș-albastră pe Național Arena, însă finanțatorul nu face altceva decât să tragă de timp.
Steaua nu mai are de câteva luni bune contract de închiriere pentru baza din Ghencea, dar nu se grăbește să-și reînnoiască înțelegerea. Documentele au fost reziliate din cauza restanțelor la chirii, 120.000 de euro pe șase luni, însă roș-albaștrii nu au fost evacuați în urma unor înțelegeri verbale și ale unor promisiuni girate de Anghel Iordănescu și Victor Pițurcă.
De câteva săptămâni, problemele s-au acutizat. Clubul sportiv – administratorul legal al bazei – caută soluții pentru parafarea unei noi înțelegeri, însă Becali face valuri, în așteptarea unei legi aflate în atenția Consiliului General al Capitalei. Actul normativ ar urma să reglementeze marele of al lui Gigi: impozitul pe teren, pe care trebuie să-l suporte tot chiriașul. Acesta este cifrat la 200.000 de euro pe an, în cazul bazei din Ghencea.
Săptămâna viitoare intră la vot
„Pe Gigi nu chiria îl deranjează atât de mult, pentru că jumătate din bani merg la secțiile clubului sportiv. El este înnebunit că trebuie să plătească impozit pe teren. Când se schimbă legea locală, va semna un nou contract”, spune un apropiat al finanțatorului stelist. Actul normativ este în lucru, iar unul dintre inițiatorii săi este Ionuț Gâf-Deac, consilier din partea PNG-CD (partidul lui Gigi Becali) în Consiliul General al Capitalei. „Este adevărat, avem acest proiect în lucru. Săptămâna viitoare sperăm să-l băgăm în Consiliu și să fie adoptat rapid. Pe scurt, vrem să diminuăm impozitul pe terenul deținut de cluburile sportive, la cota minimă acceptată de lege, 0,15% din valoarea de impozitare a zonei, pe metru pătrat. De exemplu, Steaua plătește acum 200.000 de euro impozit, cu noua lege va ajunge la 50.000 de euro. Bugetul local nu va fi afectat. Nu sunt bani foarte mulți, dar pentru sport sunt esențiali”, a declarat Gâf-Deac pentru ProSport. Cu această „reducere”, Steaua ar ajunge să plătească aproximativ 300.000 de euro pe an (chirie și impozit).
Taxele și impozitele sunt stabilite prin hotărâri ale Consiliilor locale. Impozitul pe terenuri se calculează prin înmulțirea suprafeței impozabile cu cota de impozit aferentă zonei „Legea nu este dată numai pentru Steaua. Sunt multe grupări sportive care au nevoie de o gură de oxigen în București, cum este cazul clubului Olimpia” Ionuț Gâf‑Deac, consilier PNG-CD
Lăcătuș poate fi dat afară chiar dacă ia Cupa
Marius Lăcătuș poate fi demis în vară de la Steaua chiar dacă va reuși, eventual, să câștige Cupa României. Cel puțin așa lasă să se înțeleagă Gigi Becali. Patronul Stelei a afirmat într-una dintre intervențiile sale tv că îl interesează doar Liga Campionilor: „Am băgat 6 milioane de euro în transferuri în aceste vremuri de criză! Ce pot să fac mai mult?! Credeți că mă mulțumesc cu Cupa României? Liga Campionilor sau pa!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER