Jandarmeria Capitalei a amendat Clubul de Fotbal Steaua București cu 100.000 de lei în urma incidentelor care au avut loc vineri, la derbiul cu Dinamo și a propus Federației Române de Fotbal suspendarea stadionului din Ghencea, pentru nerespectarea obligațiilor ce îi revin organizatorului.
Jandarmeria Capitalei a anunțat, luni, că a sancționat Clubul de Fotbal Steaua București pentru concurs de contravenții, conform Legii 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței în sport.
Astfel, Clubul Steaua a fost amendat cu 50.000 de lei pentru nerespectarea organizării și desfășurării activității de asigurare a ordinii și siguranței spectatorilor în arena sportivă, conform legii organizatorul de competiții sau de jocuri sportive având obligația să interzică afișarea în interiorul arenei sportive a simbolurilor, sloganurilor ori textelor cu conținut obscen, indiferent de suportul pe care acestea au fost inscripționate.
De asemenea, clubul a fost sancționat cu 50.000 de lei pentru încălcarea obligațiilor care îi revin organizatorului cu privire la efectuarea accesului spectatorilor în arena sportivă, prin care se interzice accesul persoanelor aflate în stare vădită de ebrietate sau al celor care au asupra lor băuturi alcoolice, arme și muniții de orice fel, făclii, torțe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene, substanțe toxice, halucinogene, iritant lacrimogene ori paralizante, recipiente, corpuri contondente.
"Luând în calcul toate aceste aspecte, precum și consecințele ce pot decurge pe viitor, Jandarmeria Capitalei a făcut o propunere către Federația Română de Fotbal de suspendare a stadionului din Ghencea", menționează Jandarmeria Capitalei.
În zilele următoare, Jandarmeria București va identifica și sancționa, pe baza imaginilor video puse la dispoziție de către clubul organizator, suporterii care au aruncat cu petarde și fumigene.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, Marius Militaru, declara, sâmbătă, că pentru șase persoane vor fi întocmite dosare penale, în urma derbiului Steaua – Dinamo, scor 1-1, din cadrul etapei a XXX-a a Ligii I.
"În urma controalelor efectuate de forțele de ordine a fost depistată o persoană care intenționa să intre în incinta stadionului, deși avea interdicție. Alte patru persoane s-au ales cu dosar penal pentru aprinderea unor torțe, iar o alta avea asupra sa un baston telescopic din metal, fiind luată aceeași măsură, pentru deținere de armă albă”, a spus Militaru.
Marius Militaru a precizat că alte două persoane au fost amendate în total cu 1.600 de lei, pentru deținere de substanțe pirotehnice.
În luna noiembrie a anului trecut, Jandarmeria a amendat cluburile Dinamo și Rapid pentru nerespectarea prevederii Legii privind prevenirea și combaterea violenței în sport.
Astfel, în 5 noiembrie, clubul Dinamo a primit o amendă în valoare totală de 100.000 lei, după derbiul de pe teren propriu, cu Steaua. Jumătate din sumă a reprezentat-o amenda pentru nerespectarea organizării și desfășurării activității de asigurare a ordinii și siguranței spectatorilor în arena sportivă, iar cealaltă jumătate pentru încălcarea obligațiilor privind accesul spectatorilor în arena sportivă.
În 12 noiembrie, în urma derbiului cu Steaua, și clubul Rapid a primit o amendă de 80.000 de lei.
Echipa Steaua București a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), în meciul susținut, vineri, pe teren propriu, în compania formației Dinamo București, în derbiul etapei a XXX-a a Ligii I.
La începutul partidei, suporterii de la tribuna I și tribuna a II-a au fluturat stegulețe roș-albastre, împărțite la intrarea în stadion. De asemenea, galeria echipei Steaua de la Peluza Nord a aprins mai multe torțe și fumigene. În minutul 6 al meciului, suporterii de la Peluza Sud au aprins și ei mai multe torțe pe care le-au aruncat în suprafața de joc, iar arbitrul Carlos Velasco a întrerupt partida pentru câteva momente și a permis pompierilor să intre pe gazon pentru scoaterea fumigenelor.
Suporterii echipei Steaua de la cele două peluze au afișat pe parcursul partidei mai multe bannere: "Pentru România, spulberați-le visul", "Iubirea voastră pentru culori, condiționată de banii de la conducători", "Mi-e dor de Steaua", "Războaie adevărate, toate câștigate", "În Europa ați ieșit din anonimat doar când ne sunteți rivali în campionat", "Măcar în Ghencea fiți băieți, suntem sătui de 700 sute de atleți", "Mentalitatea voastră, rușinea noastră", "Ne-ați judecat, ne-ați condamnat, dar cine sunteți voi".
Galeria echipei Dinamo, formată din aproximativ 700 de suporteri, a afișat și ea două bannere, care făceau referire la conflictul dintre fanii Stelei și finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali: "E posibil ca cel de lângă tine să se fi dat cu ursul", "Cu sprayul tot orașul de mesaje l-ați umplut, când a preluat clubul de ce nu le-ați făcut?".
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER