Steaua, aproape să-i dea prima lovitură Vasluiului:** „E puțin probabil să nu ne înțelegem cu ei”

După un sezon nu tocmai reușit, Steaua a terminat pe locul trei, ceea ce îi asigură participarea în preliminariile pentru grupele Europa League.

După venirea lui Reghecampf, în Ghencea au fost aduși Adi Rocha, Andrei Pavel, Adrian Dumitraș și Lucian Filip, revenit după împrumutul de la Chiajna.

Clubul din Ghencea negociază în aceste zile aducerea lui Mihai Pintilii de la Pandurii, acesta fiind unul dintre remarcații sezonului trecut în Liga I.

Eugen Pârvulescu spune că sunt discuții cu cei de la Steaua, iar într-un final această mutare s-ar putea face.

„Noi am colaborat foarte bine cu oficialii Stelei. Ne vom întâlni cu ei și e puțin probabil să nu ne înțelegem. De jucător sunt interesați și cei de la Vaslui. Orice jucător își dorește să joace pentru o echipă de top, cum e Steaua. Petre Grigoraș se gândește și la viitorul jucătorului. Noi avem nevoie de Pintilii.” a spus Eugen Pârvulescu, președinte Pandurii la gsptv.
 

Publicat: 28 05. 2012, 14:52
Actualizat: 28 05. 2012, 14:53