Steaua, aproape să mai transfere un dinamovist. Țucudean: „O să vin împrumut până la vară”
Steaua este foarte aproape de a realiza al treilea transfer al iernii. După ce i-au adus pe Enceanu și Tamaș, steliștii sunt la un pas de a-l achiziționa și pe George Țucudean.
Steaua și Charlton s-au înțeles în privința cedării fostului dinamovist în vârstă de 23 de ani, informează DigiSport. Englezii îl vor împrumuta pe Țucudean până în vară, cu opțiune de cumpărare, singurul detaliu care mai trebuie rezolvat fiind suma în schimbul căreia Charlton va ceda definitiv jucătorul la finalul sezonului.
„O să vin împrumut până în vară la Steaua. Zilele următoare o să vin la București. Azi trebuie să se decidă cluburile asupra opțiunii de cumpărare”, a declarat George Țucudean pentru digisport.ro
George Țucudean și-a început cariera la UTA Arad, iar în perioada 2010-2013 a evoluat pentru Dinamo. A fost transferat apoi de Standard Liege, iar din 2014 este jucătorul lui Charlton. Țucudean a jucat trei partide pentru naționala Under 17 a României, are cinci selecții la reprezentativa Under 19 și alte cinci pentru naționala Under 21.
2 titluri a câștigat Țucudean: Cupa și Supercupa României, în 2012, cu Dinamo