Steaua, aproape să obțină împrumutul unui jucător de Ligă! Lovitura dată de campioană pe piața transferurilor

  • Mario Felgueiras, portar dorit intens în Ghencea în ultimele sezoane, ar putea să ajungă la actuala campioană a României în vară, după ce nu s-a adaptat la Konyaspor. Totuși, deși Steaua a încercat să obțină transferul definitiv, turcii cer prea mult, astfel că roș-albaștrii încearcă să îl împrumute.

Portughezul care a atras în trecut interesul lui Manchester United, Everton sau ȚSKA Moscova s-a despărțit în iarnă de CFR, care l-a pierdut gratis. Bine cotat în urmă cu 2-3 sezoane, goalkeeper-ul de 28 de ani a ales Turcia, echipa lui Torje și Marica reușind să îl convingă să semneze. Dar deși spera ca soarele să răsară pe strada lui, lusitanul nu a convins în Super Liga turcă, nefiind titular în niciun meci până acum în campionat. Iar lucrurile nu par să se îndrepte în direcția dorită, în condițiile în care Konyaspor are în lot un portar extrem de valoros, Vid Belec (24 ani), care în trecut a fost și în lotul lui Inter.

Slovenul a prins un sezon excelent, iar Felgueiras poate să emită pretenții la titularizare doar în măsura în care acesta va fi vândut. În aceste condiții, varianta „Steaua” prinde din nou contur, așa cum ProSport te-a anunțat zilele trecute.


Felgueiras visa la transferuri în Vest, dar nu a convins în Turcia

Principalul impediment în calea transferului e reprezentat de faptul că Steaua spera să îl transfere definitiv, însă turcii sunt dispuși să îl lase doar sub formă de împrumut. Oficialii lui Konyaspor cred în valoarea goalkeeper-ului și se gândesc la faptul că în Ghencea acesta poate „renaște”, exact așa cum s-a întâmplat cu Arlauskis, tras pe „linie moartă” în Turcia, dar care a impresionat în tricoul roș-albaștrilor.

Varianta împrumutului nu e una pe care Steaua să nu o agreeze, mai ales că oficialii din Ghencea speră ca în sfârșit din sezonul viitor să se poată baza pe Cojocaru, considerat de mulți ani marea speranță a fotbalului românesc. Ultimele informații indică faptul că acum se discută despre modul în care salariul portughezului va fi suportat, Becali nedorind să țină el tot contractul (aproximativ 450.000 de euro/sezon).

Steaua a oferit în vară 1 milion de euro

Odată cu decăderea CFR-ului s-au diminuat și sumele care au fost oferite pe Felgueiras, dar acesta a continuat să prezinte interes. Ultimele oferte clare au venit în vara lui 2014, când ȚSKA Moscova și-a trimis scouterii să-l vadă pe portar și au oferit 1,5 milioane de euro pentru el. Și Steaua a vrut să-l transfere tot atunci și le-a oferit ardelenilor 1 milion de euro, dar cei de la CFR nici n-au vrut să discute sub 3,5 milioane de euro. „Nici nu se pune problema ca Felgueiras să fie cedat pentru doar un milion de euro”, a fost răspunsul lui Arpad Paszkany, în mai 2014.

Steaua îl dorește pe Felgueiras încă din 2011, când portarul impresionase în tricoul Brașovului. Cum transferul lui Tătărușanu „afară” nu s-a concretizat la acea vreme, CFR a avut câștig de cauză.

„Nu vrem să plece în această vară, dar o ofertă de peste 5 milioane ar schimba situația”
Iuliu Mureșan, în urmă cu un an

Publicat: 26 06. 2015, 14:35
Actualizat: 26 06. 2015, 14:37