„Steaua ar prefera să bată pe Bayern și să piardă cu Unirea”
Victoria cu Dinamo, egalul cu Timișoara și faptul că în momentul de față sunt pe locul 1, dă curaj celor de la Urziceni. Mijlocașul Bogdan Mara, consideră totuși partida din Ghencea una extrem de dificilă, dar își dorește victoria cu orice preț, pentru a "ierna" pe prima poziție a clasamentului.
"Vom merge în Ghencea să jucăm ca și până acum, adică pe viață și pe moarte. Steaua e Steaua indiferent de momentul prin care trece și va fi greu de tot cu ei. Ar fi bun și un egal, pentru că am rămâne campioni de toamnă la golaveraj, chiar dacă Dinamo bate, dar sincer, noi mergem să câștigăm. Le urez steliștilor să bată în Liga Campionilor și să-i batem în campionat. Cred că și ei ar prefera asta. Ar fi culmea să ne lăsăm bătuți de Steaua când am ajuns atât de sus", a declarat Bogdan Mara.
Steaua – Unirea se joacă pe 1 decembrie de la ora 19:00.