Antrenorul celor de la UTA Arad, Ionuț Popa, a făcut o radiografie fără menajamente a Stelei și a lui Poli Iași, echipe ce s-au întâlnit aseară în Liga 1. Fost tehnician al Iașiului și stelist declarat, Popa a spus că Steaua este foarte slabă, fiind cea mai puțin valoroasă din ultimii 10 ani:
„Steaua a arătat aseară că e o echipă slabă. E cea mai slabă echipă din ultimii 10 ani. Iașiul a venit fără antrenor și fără vreo șapte jucători. E un portar mare și prost, normal că i-a dat Georgian Paun golul ăla. Și eu i-aș fi dat gol. Dacă îi trag la poartă de la 20 de metri lui Tătărușanu, nu-mi apără niciuna„.
Nici echipa Iașiului nu a scăpat. Ionuț Popa l-a identificat pe Salif Nogo drept veriga slabă a echipei:
„Fundasul ăla (Salif Nogo) a greșit. E cel mai rudimentar fundaș din prima ligă. Nu mi-a plăcut niciodată. Pe când era la Galați, când jucam împotriva lor, eu așa îmi făceam tactica. Îi băteam pe partea lui, n-are nicio treabă„, a declarat Popa la www.sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER