Steaua are în echipă un jucător descoperit de Mourinho! „E un om de nota 10, deloc arogant!”

Fundașul Stelei, Geraldo Alves, a declarat că actualul antrenor
al lui Real Madrid l-a titularizat în echipa Benficai când avea 20
de ani, jucând în aproape toate meciurile în acel campionat.

„Am ajuns la Benfica când aveam 19 ani, dar am jucat un
sezon la echipa a doua. Apoi, Jose Mourinho m-a promovat la echipa
mare. Eram foarte apropiați, el mi-a dat încredere. Îmi vorbea mult
despre ce trebuie să fac, unde să mă poziționez. E un om de nota
10, deloc arogant, așa cum apare în presă, și foarte corect. Cu
Mourinho am jucat aproape toate meciurile”,
a spus Geraldo
Alves pentru
adevarul.ro

Jucătorul portughez a declarat că cel care l-a convis să vină în
România a fost Victor Pițurcă.

„Am vorbit la telefon cu domnul Pițurcă și el m-a convins.
Mi-a spus că aici am șansa să mă lupt pentru titlu, iar pentru mine
performanța contează cel mai mult. Știam că Steaua a câștigat Cupa
Campionilor, așa că n-am ezitat când am luat decizia. Dacă aș fi
pus banii pe primul loc, atunci m-aș fi dus la una dintre echipele
din ligile secunde din Spania și Anglia, de unde aveam oferte
destul de consistente”
, a mai spus Geraldo.

Cine este Geraldo
Alves

Fundașul de 1.84 metri s-a născut pe 8 noiembrie 1980, la Povoa de
Varzim, în Portugalia. Și-a început cariera de jucător profesionist
în 1998, la Varzim. A mai trecut pe Benfica B (1999-2001), Benfica
(2000-2001), Beira Măr (2002), Gil Vicente (2002-2003), Pacos
Ferreira (2003-2007) și AEK Atena (2007-2010).

Mourinho a antrenat în anul 2000 pentru o scurtă perioadă pe
Benfica Lisabona. A câștigat Liga Campionilor în acest an cu Inter
Milano. Din 31 mai este antrenorul lui Real Madrid, cea mai
galonata echipă din lume.

Publicat: 05 08. 2010, 10:23
Actualizat: 05 08. 2010, 10:38