Steaua și Dinamo se întâlnesc în această seară în al 124-lea derby direct din istoria celor două cluburi. Deși specialiștii susțin că partida nu se va număra printre cele mai spectaculoase, cifrele susțin altceva.
Steaua și Dinamo sunt formațiile care ocupă primele două locuri în clasamentul victoriilor all-time înregistrate în prima ligă, roș-albaștri cu 1051, iar „câinii” cu 1037. Ierarhia nu se repetă și în cazul meciurilor egale, steliștii fiind primii cu 435 remize, după care urmează Rapid (416) și apoi Dinamo (410).
Roș-albii sunt însă campioni la reveniri, 53 de meciuri fiind câștigate de aceștia după ce la pauză erau conduși, steliștii reușind cu 3 astfel de partide mai puțin. Dinamo conduce și la capitolul „la pauză victorioși, la final perdanți”. Câinii au avut 24 de căderi de acest gen în toată istoria Ligii I, în vreme ce steliștii doar 22.
Steaua (locul II all time la succese acasă – 674) tremură puțin după studiul cifrelor, care spun că este a 8-a echipă într-un clasament al înfrângerilor suferite pe teren propriu, în vreme ce Dinamo este pe locul secund într-o ierarhie a meciurilor câștigate în deplasare (357), chiar după roș-albaștri (377).
În istoria confruntărilor directe, câinii au câștigat 18 derby-uri pe Ghencea, cu 3 mai puține decât rivalii de la Steaua, în timp ce 18 jocuri s-au încheiat la egalitate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER