„Steaua are nevoie de jucători, nu de fani! Ce, fanii joacă pe teren?”
Dumitru Dragomir nu crede în Steaua. Șeful de la LPF spune că echipa roș-albastră nu are jucători adevărați, ci mai degrabă ‘sportivi’, iar Lăcătuș nu a nimerit într-un moment bun pe banca tehnică.
"A vândut echipa. Nu odată ci de două ori. Este un om care a dorit doar să își facă imagine. Nu l-am jignit. Am spus niște lucruri doveditoare. Lăcătuș a venit într-un moment dificil. Steaua nu dispune de un lot de jucători care să îi dea dreptul de a câștiga titlul. Au patru, cinci fotbaliști, restul sunt sportivi. Kapetanos intră la categoria sportivi. El este un vârf bun pentru Steaua în acest moment, nimic mai mult", a explicat ‘Oracolul din Bălcești’ la Sport.ro.
Referitor la desele proteste ale fanilor Stelei, care-l vor pe Becali plecat din Ghencea, Mitică a spus că fanii nu sunt importanți, ci jucătorii: "Ce, joacă spectatorii? Au nevoie de jucători, nu de fani! Spectatorii vin să aplaude sau să înjure, nu să joace".