Steaua, Astra, Petrolul și CFR, unite pentru România. Liga 1, pe 15 în clasamentul coeficienților UEFA. Locul asigură două echipe în preliminariile Champions League
Un nou sezon al cupelor europene a luat startul în această vară, iar România are toate motivele să le țină pumnii celor patru reprezentante ale Ligii 1 în cele două competiții UEFA.
Steaua, Astra, Petrolul și CFR Cluj se luptă în acest sezon nu numai pentru gloria proprie și banii puși la bătaie de forul european, ci au și un țel comun: pot duce Liga 1 în „lumea bună” a fotbalului european.
UPDATE În urma rezultatelor înregistrate în manșa retur a turului trei preliminar din Europa League, România a trecut peste Austria în clasamentul coeficienților. Diferența nu este una liniștitoare însă, iar lupta pentru a ne menține pe locul 15, care duce două echipe în preliminariile Ligii și trei în preliminariile Europa League, este abia la început.
Cum arată acum clasamentul coeficienților UEFA
1. Spania 81.499
2. Anglia 68.534
3. Germania 65.272
4. Portugalia 53.632
5. Italia 52.843
6. Franța 42.833
7. Rusia 41.832
8. Ucraina 36.166
9. Olanda 35.646
10. Belgia 28.800
11. Elveția 28.475
12. Turcia 27.600
13. Grecia 26.800
14. Cehia 26.625
15. România 22.549
16. Austria 22.050
17. Israel 20.500
18. Cipru 19.300
19. Croația 18.625
20. Polonia 17.750
Obiectiv: Locul 15
România își poate asigura în acest sezon urcarea până pe locul 15 în clasamentul coeficienților, ceea ce s-ar traduce în dreptul de a trimite două formații în preliminariile Champions League și trei în Europa League, începând cu sezonul 2016-2017.
În acest moment, România este pe locul 16 în top, la o miime de punct de ocupanta locului 15, Austria (21.799 față de 21.800), ambele campionate având câte 4 reprezentante în cupele europene. O diferență ce poate fi surmontată fără probleme în acest sezon.
În luptă pentru locul 15 intră și Israel, Cipru, Croația, Polonia sau Danemarca, însă cele cinci țări sunt în acest moment sub România și au nevoie de pași greșiți făcuți de Steaua, Astra, Petrolul sau CFR pentru a spera să mai urce în top.
Start aproape perfect. Calificarea Stelei în grupele Ligii, obligatorie
Cu două victorii și o remiză în primele trei meciuri (Stromsgodset – Steaua 0-1, Petrolul – Flamurtari 2-0, CFR Cluj – Jagodina 0-0), Liga 1 are parte de un start lansat în lupta pentru locul 15. Steaua, Petrolul și CFR au contribuit, împreună, cu 0.625 puncte la coeficientul din acest sezon, iar totalul are toate șansele să crească în următoarele tururi preliminare.
Chiar și așa, va fi imposibil pentru România să crească sau chiar sa-și păstreze locul în clasament fără ca cel puțin două din cele patru echipe să se califice în grupele competițiilor în care evoluează. Iar traseul Stelei din Liga Campionilor poate ajuta cel mai mult coeficientul de țară, în condițiile în care UEFA acordă un bonus de 4 puncte echipelor care se califică în grupe, iar asta s-ar traduce într-un punct pentru România în clasamentul coeficienților de țară.
2012-2013 a fost ultimul sezon în care România a trimis două echipe în preliminariile Champions League. CFR Cluj s-a calificat atunci în grupe, în timp ce FC Vaslui a fost eliminată de Fenerbahce în turul trei preliminar
*Locul 15 în clasamentul coeficienților asigură două echipe în preliminariile Champions League și trei în preliminariile Europa League
Locul 16 în clasamentul coeficienților asigură o echipă în preliminariile Champions League și trei în preliminariile Europa League
Locul 12 e primul care asigură o echipă calificată direct în grupele Ligii (teoretic și Locul 13 poate trimite o echipă direct în grupe, dar pentru acest lucru trebuie să se îndeplinească mai multe condiții)