Steaua bizantină! Cum vrea Becali să scape de scandalul cu MApN

Generalii Clubului Sportiv al Armatei l-au amenințat pe Becali
că îi vor lua tot ce aparține în acest moment clubului din Ghencea,
inclusiv emblema, palmaresul și marca Steaua. Becali nu se teme, ba
mai mult, promite că va schimba actuala siglă într-una cu opt
colțuri.
Implicat din nou într-un alt scandal cu Ministerul Apărării
Naționale, Gigi Becali a ieșit ieri la atac. Înarmat cu un DVD în
mâna dreaptă și cu un dosar plin cu hârtii în cealaltă, patronul
Stelei a ținut o conferință de presă în care a arătat cum se poate
apăra de amenințările Clubului Sportiv al Armatei. Acesta a
prezentat documente de la Adunarea Generală din 2003, când clubul
i-a fost cedat, de la Registrul Comerțului, dar și de la Oficiul de
Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM).

„Au
dormit, de n-au văzut-o pe Steaua în Europa?”

„În 2003 s-a făcut o Adunare Generală filmată de la A la Z. În
această filmare apar comandatul clubului Steaua, Roșu, și
comandantul de acum, Boroi. Cei doi erau cu mâinile pe sus pentru a
aproba înființarea societății comerciale Steaua București. Timp de
opt ani, Boroi a semnat cu noi contracte comerciale. El probabil în
loc să vadă Steaua București citea „Patentul București”. A dormit
de n-a văzut-o pe Steaua jucând în Europa?”, a început Gigi
discursul.

„Mă
supun, tai Steaua de pe siglă!”

Discuția s-a mutat apoi către controversata siglă de la OSIM:
„Certificatul de înființare n-a fost atacat în 15 zile, la
revedere! Certificatul de înregistrare la OSIM trebuia atacat în
șase luni. La revedere, au trecut opt ani!”. Când a venit vorba
despre posibilitatea interzicerii actualei sigle, Gigi a promis:
„Să zicem că vor avea putere în fața instanței, deși nu cred și vor
interzice. Mă supun, tai Steaua de pe siglă și fac alta în opt
colțuri”.
Încercând să găsească motivele pentru care acesta a intrat în
război cu Armata, Becali a dat vina pe… diavol: „Au răutate fără
margini, mentalitate comunistă, sunt niște analfabeți juridic. Zisu
și Boroi sunt discipolii diavolului și vor să-i facă rău lui
Becali. Vor să mă amenințe, dar dacă Steaua se mută, CSA nu va mai
primi 20 de mii de euro lunar, chirie pe care echipa de fotbal o
plătea”, a încheiat Gigi.

„Ei zic să nu mai folosesc sigla. Dar există o tranzacție
extraju-diciară care atestă acest lucru, că preluăm toate
drepturile asociației, lotul, palmaresul, sigla,
tot”

Gigi Becali, patron Steaua

„Pe noi nu ne afectează decizia Clubului Sportiv de a ne
acționa în judecată. Instanța va hotărî. Ne este neclar motivul
pentru care Armata vine după mai bine de opt ani să revendice niște
mărci pe care ar fi putut să le conteste în termen de șase
luni”

Ovidiu Dinescu, purtător de cuvânt OSIM

POVESTEA PE SCURT A
EMBLEMELOR STEAUA

Sigla 1 » Titularul siglei: Clubul Sportiv al
Armatei. Marcă înregistrată la OSIM pe 02.07.1996, valabilă până la
02.07.2016

Sigla 2 » Titularul siglei: AFC Steaua București.
Înregistrată la OSIM pe 15.01.1999 și expirată pe 15.01.2009. Este
sigla fostului club al lui Viorel Păunescu

Sigla 3 » Titularul siglei: SC Fotbal Club Steaua
București. Înregistrată la OSIM pe 29.01.2004 și valabilă până pe
29.01.2013. Este actuala siglă a clubului preluat de Gigi
Becali.

Siglele 4 și 5 » Trei luni mai târziu, pe
22.03.2004, Clubul Sportiv al Armatei înregistrează, de asemenea,
la OSIM două mărci ale Stelei, diferite de cele actuale, dar cu
drepturi mai puține de folosire decât cele ale Stelei lui
Becali.

Publicat: 09 06. 2011, 03:00
Actualizat: 09 06. 2011, 03:00