Dacă până acum s-au vehiculat numeroase variante pentru înlocuirea lui Olăroiu, la final au rămas doar două: Hagi și Giampaolo. Italianul este ținta lui Meme, însă acesta va solicita jumătate de milion de euro.
„Sigur vom avea antrenor până la începutul pregătirilor, pe 16 iunie. Nu trebuie să ne grăbim”, explica Gigi Becali. Numai că există câteva impedimente pentru ca antrenorii doriți de șefi să ajungă în Ghencea. Hagi mai este dorit și la națională, iar Giampaolo costă destul de mult. „Ca să vină în România, cred că salariul lui Marco Giampaolo ar trebui să fie undeva pe la 500.000 de euro. Atât ar încasa dacă s-ar duce la o formație din a doua jumătate a clasamentului din Serie A”, a declarat fostul antrenor secund al Stelei,
Ilie Stan, în joc de glezne
Zilele trecute, Ilie Stan, fostul tehnician al Victoriei Brănești, a fost în vizită la palatul din Aleea Alexandru. „Gigi i-a transmis lui Ilie că îl vrea la Steaua, însă după ce va câștiga un trofeu pe plan profesional. Acum e prea devreme”, au declarat surse din conducerea roș-albastră. Contactat telefonic, Ilie Stan a recunoscut întrevederea, nu însă și negocierile: „Da, m-am întâlnit cu Gigi Becali, dar nu am vorbit de problema antrenorului”, a declarat Stan.
„Giampaolo este un antrenor bun. Aici este un drum foarte bun pentru o cupă europeană. În Italia e mult mai greu. E foarte capabil și ar putea alege să vină în România!”, Masimo Pedrazzini, fost antrenor Steaua
Oli, nașul lui Piți
Fiica lui Victor Pițurcă, Claudia, și-a botezat ieri băiețelul. Născut în luna decembrie a anului trecut, nepotul lui Piți a fost creștinat ieri după-amiază la o biserică din zona Pieței Unirii. Invitatul special al acestui eveniment a fost ultimul tehnician al roș-albaștrilor, Cosmin Olăroiu, acesta împreună cu soția sa fiind nașii de botez ai copilului Claudiei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER