Steaua – CFR, meci de risc mediu:** 300 de jandarmi mobilizați
Peste 300 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor ce vor fi prezenți la meciul de fotbal dintre Steaua și CFR Cluj, programat, duminică, de la ora 20.30, pe Arena Națională.
Conform criteriilor elaborate de către federațiile sportive naționale de profil și Jandarmerie, meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad mediu de risc.
Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18.30 doar pe bază de bilete și invitații. Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să vină la stadion începând cu ora deschiderii porților de acces pentru a se evita disconfortul creat de aglomerația ce s-ar putea produce la intrarea în arena sportivă.
Meciul Steaua – CFR Cluj are loc, duminică, de la ora 20.30, pe Arena Națională, în etapa a XI-a a Ligii I.
sursa: Mediafax