Steaua, coșmarul celor de CFR!** Echipa lui Trică are 14 meciuri la rând fără victorie în Liga I contra roș-albaștrilor
Coroian a adus singura victorie a CFR-ului în fața Stelei
Patronul Arpad Paszkany s-a bucurat o singură dată de o victorie contra Stelei în Liga I, deși, de când CFR a revenit pe prima scenă, s-au jucat până acum 17 partide! Unicul succes al formației din Gruia a avut loc pe 7 noiembrie 2005, când antrenor era Dorinel Munteanu, iar primul unsprezece al CFR-ului era format exclusiv din jucători români. Clujenii s-au impus cu 1-0 în fața Stelei, pregătită la acea vreme de Oleg Protasov, prin golul marcat de Coroian (9). Zece antrenori au colaborat de atunci cu Paszkany, dar niciunul nu a mai reușit să bată formația lui Gigi Becali.
Premieră: fără cantonament înaintea unui meci!
Pentru a destinde atmosfera înaintea derbyului de duminică (ora 20:30, DigiSport 1), antrenorul principal Eugen Trică a decis să facă un program mai lejer de pregătire, iar jucătorii vor veni la meci direct de acasă. Este pentru prima dată, de la promovarea din 2004 și până în prezent, când fotbaliștii de la CFR Cluj nu stau în cantonament înaintea unui joc.
Mijlocașul Gabi Mureșan a primit ieri două etape de suspendare după eliminarea din meciul de Cupă, de marțea trecută, cu Astra Giurgiu (0-0)
Meciurile
CFR – Steaua în Liga I
Sezon Etapa MeciScor
2004-2005 11 CFR – Steaua 0-2
2004-2005 26 Steaua – CFR 1-0
2005-2006 12 CFR – Steaua 1-0
2005-2006 27 Steaua – CFR 2-0
2006-2007 11 Steaua – CFR 4-2
2006-2007 28 CFR – Steaua 1-2
2007-2008 4 CFR – Steaua 0-0
2007-2008 21 Steaua – CFR 3-1
2008-2009 9 CFR – Steaua 1-1
2008-2009 26 Steaua – CFR 1-1
2009-2010 2 Steaua – CFR 2-2
2009-2010 19 CFR – Steaua 1-1
2010-2011 17 Steaua – CFR 2-2
2010-2011 34 CFR – Steaua 1-3
2011-2012 17 Steaua – CFR 1-1
2011-2012 34 CFR – Steaua 1-1
2012-2013 11 Steaua – CFR 1-0