Steaua s-a impus în fața CFR-ului, scor 3-0, și privește încrezătoare spre meciul cu Legia, din play-off-ul Champions League.
Antrenorul stelist Laurențiu Reghecampf era mulțumit de felul în care s-au prezentat elevii lui la meciul cu CFR Cluj, deși o pate dintre jucătorii folosiți au evoluat la mijlocul săptămânii și în tricolor, în amicalul cu Slovacia.
Tehnicianul roș-albaștrilor se arată optimist înaintea partidei cu Legia, deși admite că trupa din Polonia îi poate pune mari probleme Stelei. Reghe a precizat că Tătărușanu, Chiricheș și Georgievski au suferit accidentări ușoare în meciul cu CFR, dar că prezența lor în partida de miercuri nu e pusă în pericol.
„Nu a fost un meci ușor. Datorită atitudinii și a faptului că am marcat devreme, l-am făcut să pară ușor.
Nu am avut mult timp să pregătim meciul, mulți dintre jucători au fost plecați (n.r. la echipele naționale). Am reușit însă să punem presiune și Trebuie să ne respectăm. CFR e o echipă foarte bună, puternică. Au un antrenor bun, care nu a apucat să lucreze foarte mult.
Probleme cu Tătărușanu, Chiricheș și Georgievski
Urmează dubla cu Legia și sper să avem toți jucătorii la dispoziție. Au fost ceva probleme: Tătărușanu, Georgievski și Chiricheș au resimțit dureri la picior. Din acest motiv l-am și schimbat pe Chiri, dar sper să nu fie probleme și să ne bazăm pe toți la meciul cu Legia.
Pe Piovaccari l-am adus să marcheze și sper ca, încet, încet să intre în ritmul echipei. Sper ca el să marcheze în continuare pentru a reuși să câștige încrederea oamenilor și a specialiștilor din fotbal.
Știm exact ce ne așteaptă cu Legia. Vom întâlni o echipă puternică și cu sigurnață ne vor pune probleme. Dar la cum îi știu eu pe băieți, sunt convins că vor face totul pentru a câștiga și pentru a se califica în Liga Campionilor.
Am spus că nu vorbesc înainte ca un anumit jucător să ajungă la Steaua. Nu cred că e fair-play (n.r. întrebat de transferul lui Wesley). Pentru dubla cu Legia am acești jucători și pe ei ne vom baza.
Mi-a plăcut atitudinea jucătorilor, mi-au plăcut jucătorii tineri: Stanciu și cei care au intrat de pe bancă.
Trebuie să improvizăm. Vreau să le mulțumesc jucătorilor pentru că, de exemplu Iancu nu este atacant, dar a jucat vârf împins astăzi. Trebuie să facem sacrificii.
Deocamdată, Astra e favorită
Ne vom lupta cu multe echipe în acest sezon și în primul rând cu noi. Cred că Astra are în acest moment prima opțiune pentru titlu. Ei sunt pe primul loc și trebuie să respectăm asta. Avem două meciuri în minus și îl vom avea și pe al treilea.
Nu cred că e bine pentru noi că se amână acel meci (n.r. din etapa a 7-a). Sunt jucători importanți pentru echipa națională, dar ar fi fost mai bine pentru noi și pentru națională ca ei să joace acel meci”, a spus Reghecampf la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER