Steaua,** cu terenul suspendat!

Comisia de Disciplină se va întruni azi, la ora 14:00, la sediul
LPF, pentru a analiza evenimentele produse la meciul Steaua –
Ceah­lăul 1-3, din etapa trecută. Incidentele înregistrate și în
raportul observatorului îi pot aduce echipei din Ghencea o
suspendare de cel puțin două etape.

Partida cu Ceahlăul a reprezentat pentru steliști pierderea a
trei puncte, fiind posibil ca, în urma deciziei ce se va lua
astăzi, să producă și repercusiuni grave asupra roș-albaștrilor.
Pentru că observatorul meciului, Gheorghe Nedelescu, a consemnat în
raportul său incidentele din timpul partidei când spectatorii au
aruncat cu bulgări de zăpadă și au lovit jucători și oficiali ai
ambelor echipe, Steaua riscă o suspendare chiar mai mare de două
etape. Mai ales că e recidivistă!

Au mai
fost pedepsiți în două rânduri

Conform articolului 83, punctul 3, litera „d” din Regulamentul
Disciplinar al FRF, roș-albaștrii vor fi suspendați cu minimum două
etape, dar pedeapsa poate urca până la patru meciuri fără
spectatori pe teren propriu, mai ales că, în tur, Steaua a mai fost
pedepsită astfel în două rânduri. Este vorba de meciul cu Unirea
Urziceni, pierdut cu 0-1 și care s-a jucat fără spectatori din
cauza incidentelor înregistrate la partida cu CFR, și alte două
partide, cu Pandurii (etapa a 7-a, când Stoichiță a și preluat
echipa) și cu Gloria Bistrița, în etapa a noua. Ultima suspendare
de două etape a fost cauzată de incidentele de la derby-ul cu
Dinamo.

Dragomir
nu i-a răspuns la telefon

Surse ProSport susțin că Steaua va fi sigur suspendată astăzi,
iar antrenorul Gigi Mulțescu va fi doar amendat pentru faptul că a
intrat pe teren. Având și el aceste informații, Gigi Becali a
încercat ieri toată ziua să dea de Dragomir, dar șeful LPF nu i-a
răspuns la telefon. Patronul stelist a vrut ca Mitică să intervină
și să nu-i suspende iar stadionul și să amendeze clubul cu o sumă
între 40.000 și 100.000 de lei! Tot surse ProSport susțin că Steaua
va primi trei etape de suspendare cu porțile închise!

Partidele pasibile de
a se juca fără spectatori

Steaua -Oțelul Galați
Steaua -Gaz Metan
Steaua -FC Brașov
Steaua -Poli Iași

5 etape de
suspendare a primit Steaua în acest sezon, două în Europa și trei
în campionat din cele 15 meciuri jucate până acum acasă

„Steaua nu are de ce să fie suspendată, pentru că la
acel articol nu se spune că zăpada e obiect contondent. E trimisă
de Dumnezeu”,
Gigi Becali, finanțator Steaua

„Dacă vom fi suspendați, e vina lui Nedelescu. Păi, la
ce minte are… El i-a zis lui Mulțescu să intre în
teren”
, Gigi Becali, finanțator Steaua

Publicat: 24 02. 2010, 10:11
Actualizat: 24 02. 2010, 11:49