Clubul Pandurii Târgu Jiu a anunțat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că a ajuns la un acord cu Steaua București pentru transferul jucătorului sârb Novac Martinovic care va semna un contract pentru trei sezoane cu gruparea bucureșteană, informează MEDIAFAX.
„Ne-am înțeles astăzi cu cei de la Steaua pentru un transfer al lui Novac Martinovic. Acesta va semna cu Steaua pentru următorii trei ani”, a declarat președintele Consiliului de Administrație de la Pandurii, Marin Condescu.
Oficialul a precizat că în schimbul lui Martinovic Steaua va oferi clubului din Târgu Jiu patru jucători cu care antrenorul Marius Baciu urmează să discute în perioada următoare: „În cazul lui Martinovic am ajuns la un acord pentru un schimb de jucători. Antrenorul Marius Baciu urmează să discute cu jucătorii pe care Steaua îi poate oferi și vom vedea de ce are nevoie el la echipă și care dintre ei își vor da acordul pentru că nu îi putem lua fără acordul acestora. Este vorba de Vâtcă, Onicaș, Tudose și Ninu”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER