Steaua dansează ‘Reghe’ sau Samba?** Un nou brazilian, gata să elibereze MAGIA în Ghencea: „Noi am ieșit din cursă, poate roș-albaștrii o să aibă noroc să îl transfere”

This browser does not support the video element.

Dos Santos, unul dintre cei mai buni jucători din acest retur pentru Concordia, alături de Adi Rocha, nu va mai continua în sezonul viitor cu formația din Chiajna. Împrumutat în iarnă de la Fluminense, jucătorul care a evoluat în 2010 și pentru Vaslui are șansa să rămână în Liga I doar în măsura în care cineva achită 500.000 euro pentru achiziționarea sa.

Oficialii brazilienilor nu vor să mai audă de un nou împrumut și vor să îl cedeze definitiv pe vârful de 22 de ani, însă prețul este unul prohibitiv pentru ilfoveni.

Normal că ne-am dorit prelungirea împrumutului lui Dos Santos. Cei de la Fluminense ni-l mai lăsau doar dacă voiam să îl transferăm definitiv. Pentru acest lucru, ne-au cerut 500.000 de euro, dar noi nu îi putem oferi atât. L-am vrut dar mai multe nu am putut să fac.„, a declarat pentru ProSport, primarul din Chiajna, Mircea Minea.

Ar putea ajunge la Steaua

Atacantul a uimit în acest retur (a marcat 4 goluri, inclusiv în disputa cu CFR), mai ales prin modul în care a conlucrat cu Adi Rocha. Poate evolua ca al doilea vârf, dar are o inteligență foarte bună, care îl recomandă și ca număr 10, în spatele vârfurilor. Rocha și Dos Santos ar putea face din nou pereche, de această dată la Steaua, mai ales că Reghe a fost cel care, în iarnă, a insistat pentru împrumutul său.

Dacă Reghe îl dorește la Steaua, poate are el mai mult noroc să îl aducă„, a explicat Minea pentru ProSport.

4 goluri în acest retur a înscris brazilianul pentru Chiajna

200.000 euro este cota de piață a lui Dos Santos, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de

VEZI ÎN PLAYER-UL VIDEO O FAZĂ‚ ÎN CARE DOS SANTOS ȘI ADI ROCHA AU FĂ‚CUT ȘAH-MAT APĂ‚RAREA RAPIDULUI

Publicat: 29 05. 2012, 13:08
Actualizat: 29 05. 2012, 13:15