Steaua, datoare la Păcurar!** „Dați-mi banii munciți!”
Lipsa lichidităților din vistieria clubului din Ghencea le dă
mari dureri de cap oficialilor celui mai titrat club din fotbalul
românesc. Adus în vara acestui an în Ghencea de Victor Pițurcă,
Alex Păcurar s-a despărțit de Steaua după doar două luni, atunci
când Ilie Dumitrescu l-a anunțat pe acesta că nu intră în planurile
sale de viitor. „Am plecat de la Steaua pe cale amiabilă. Mai am de
primit niște bani, dar sper că nu vor fi probleme să-i recuperez”,
spunea Păcurar în momentul transferului său la „U” Cluj.
În aceste condiții, fostul mijlocaș al Stelei a stat liniștit și
a așteptat în tot acest timp să fie contactat de oficialii echipei
din Ghencea pentru a i se plăti drepturile financiare. „Eu nu vreau
să fac scandal și nu vreau să intru în nicio polemică. Am așteptat
să fiu căutat de Steaua să mi se achite o ultimă rată din contract
și prima pentru calificarea în Europa League, dar nu am fost
căutat. În aceste condiții, am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe
Valeriu Argăseală, dar am văzut că dânsul nu-mi răspunde la
telefon. Sper că până la urmă îmi voi primi banii, deoarece am
muncit pentru ei „, ne-a spus Păcurar.