Steaua – Dinamo depășește granițele României. Americanii acordă spații uriașe disputei din Ghencea. „Nicolae Claudiu”, arma secretă a lui Reghecampf
- Steaua – Dinamo a depășit de mult statutul de simplu derby, energiile și emulația create în jurul partidei fiind extrem de mari.
- Trăită la cote maxime de toți suporterii celor mai iubite formații din țară, disputa a trecut de această dată granițele României, americanii de la Bleacher Report acordând spații importante confruntării.
În condițiile în care fotbalul puternic din Vest nu programează la acest final de săptămână prea multe dispute de cinci stele, jurnaliștii americani ai sursei citate au făcut un preview detaliat al „unicului derby”.
„Steaua pleacă mare favorită în derby-ul cu Dinamo. Câștigătoare a Cupei Campionilor în 1986, formația gazdă a acestei întâlniri are 16 puncte avans în clasament în fața rivalei. Astfel, mulți dintre specialiști sunt de părere că va fi o dispută într-un singur sens, însă când cele două rivale se întâlnesc în „eternul derby” orice este posibil.„, își încep jurnaliștii de la bleacherreport preview-ul, pentru ca mai apoi să analizeze în detaliu situația campioanei, înaintea disputei din Ghencea.
„Au câștigat ultimele trei meciuri și sunt în formă, fiind neînvinși în cele 20 de partide de campionat din acest sezon. Elevii lui Reghecampf au câștigat 14 meciuri deja în actuala stagiune, multe dintre ele de o manieră categorică, având și cel mai bun golaveraj (cu doar 13 goluri primite). Ca și cum acest lucru nu ar fi fost suficient de rău pentru Dinamo, aceasta are și o altă problemă, fiind învinsă de rivală în ultimele 5 întâlniri din Liga 1 – ultimul succes având loc tocmai în 2011.
Pe teren propriu, Steaua pare imbatabilă, învingând în 8 din ultimele 9 partide din actualul sezon„, mai notează americanii.
Nicolae Claudiu, cel mai periculos stelist:)
Extrem de bine documentați în tot ceea ce au scris, ziariștii de la Bleacher Report au sesizat că Steaua, în ciuda parcursului fără greșeală din campionat, are o problemă în fața porții. Chiar dacă acest lucru nu se simte din punct de vedere al golaverajului, absența unui vârf de careu veritabil poate fi decisivă într-un astfel de derby. Totuși, Adi Popa și Stanciu (numit doar după prenume, Nicolae Claudiu) sunt argumente puternice pentru ca fanii din Ghencea să vadă goluri în această seară.
„În ciuda statutului de mare favorită, Steaua nu are un golgheter pur sânge, cel care se apropie cel mai mult de această titulatură fiind italianul Federico Piovaccari, autor a 7 goluri în acest sezon. Dar nu el este periclul principal în această seară, Adi Popa – șase goluri – și Nicolae Claudiu (n.r.Stanciu) – 5 goluri – fiind cei care vor conduce atacul formației gazdă. De partea cealaltă, principala armă a lui Dinamo este Dorin Rotariu (5 goluri în actuala stagiune), de el și de George Țucudean legându-se speranțele ofensive ale formației oaspete.„, mai scriu jurnaliștii sursei citate.
Predicții
Independent de pozițiile ocupate în clasament, derby-urile de asemenea factură sunt întotdeauna deschise surprizelor. Steaua e favorită pe hârtie și trebuie să își respecte condiția dacă vrea să stea confortabil în fruntea clasamentului, cred ziariștii de peste Ocean.
„Având în vedere miza meciului, ambele echipe vor da totul pentru victorie, dar ar fi o surpriză uriașă dacă Steaua nu va câștiga toate cele trei puncte.
O singură formație din România este eligibilă pentru Champions League, iar un pas greșit contra rivalei ar conta mult în economia campionatului. În acest moment Steaua e lider în Liga 1, dar distanța față de a doua clasată, Astra, e de doar trei puncte.„
Steaua – Dinamo este astăzi, de la 21:00, pe DigiSport1. Partida are acoperire totală pe www.prosport.ro