Steaua – Dinamo, ediția de Mărțișor, sâmbătă, de la 21:00. Cum s-au schimbat cele două echipe față de meciul tur, loturile și formațiile probabile

Steaua - Dinamo, ediția de Mărțișor, sâmbătă, de la 21:00. Cum s-au schimbat cele două echipe față de meciul tur, loturile și formațiile probabile
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Pe prima scenă a fotbalului românesc, SteauaDinamo a ajuns la  episodul 130 în Liga 1
  • Singurele echipe care nu au retrogradat vreodată din primul eșalon, cele mai iubite formații din România, se vor înfrunta din nou pe 1 martie

Unii îi spun „Unicul Derby”. Comercial, televiziunile l-au botezat „Clasico de România” sau „Derby de România”. Pentru fanatici este singurul meci care contează: Steaua – Dinamo. Meciul orgoliilor își va consuma episodul 130 în Liga 1, pe 1 martie, în Ghencea, acolo unde s-au jucat până acum 32 de partide între cele două formații. Întâlnirea dintre singurele echipe care nu au retrogradat vreodată din prima divizie, ligă, primul eșalon.

În tur, cu Dinamo gazdă, partida s-a desfășurat pe Arena Națională, iar învingători au fost steliștii. A fost a 39-a victorie în fața marilor rivali, într-un palmares în care „câinii” conduc cu șase meciuri în care au luat toate punctele în Derby. La acest meci, indiferent de zi, de generații, egalul nu aduce decât satisfacția că „nici ceilalți nu se bucură”.

Înfruntarea cu numărul 130 din campionat găsește cele două echipe cu obiective total diferite. Steliștii sunt în lupta pentru un nou titlu, în plin fuleu spre câștigarea trofeului cu numărul 25, în timp ce „câinii” au un singur cuvânt în foaia de parcurs din Liga 1: reconstrucția. Dar să revenim la partida din tur. Pe scurt, filmul meciului sună cam așa: Steaua s-a impus fără mari probleme, într-o partidă fără istoric, printr-un gol cu reluare lungă al lui Latovlevici și un autogol de gag al lui Collins Fai. Reușita lui Rotariu a fost o simplă iluzie pentru echipa lui (pe atunci) Gigi Mulțescu. La scorul de 2-1, roș-albaștrii au ratat un penalty prin același Latovlevici.

Față de meciul din august 2013, „echipa lui Mulțescu” a devenit „echipa lui Stoican”. Și acum, ca și atunci, foarte puțină lume îi creditează cu șanse de victorie pe dinamoviști, valoarea loturilor, transferurile realizate în intersezon, omogenitatea și experiența în astfel de meciuri fiind de partea rivalilor lor. În plus, Steaua va beneficia de avantajul terenului propriu, iar meciul se va juca în Ghencea, locul în care toți steliștii se simt cu adevărat acasă.

Steaua, fără Bourceanu și Chiricheș – Dinamo, fără Curtean și Luchin
La capitolul „valoare a lotului”, Dinamo a pierdut în această iarnă două piese importante, doi fotbaliști care, într-un astfel de meci, ar fi putut să conteze din punct de vedere al experienței. Este vorba de Alexandru Curtean și Srdjan Luchin (în tur nu a jucat din cauza unei accidentări), fotbaliști care s-au transferat în Bulgaria, la Botev Plovdiv. Dintre cei care au venit în această iarnă în „Ștefan cel Mare”, un singur jucător are un meci Steaua – Dinamo în CV. Din păcate pentru el, o experiență pe care nu vrea să și-o amintească. Este vorba despre Ștefan Bărboianu, fotbalist care a înscris în propria poartă, la finala de Cupa României din 2011, de la Brașov, acolo unde Steaua s-a impus cu 2-1, a câștigat trofeul și a dat startul unei serii de șase victorii în fața marilor rivali. De această înșiruire nefericită pentru ei, roș-albii vor să scape chiar de la meciul de peste câteva zile.  

A venit Sânmărtean, „nașul” lui Dinamo
Iar dacă vorbim despre transferuri și mutăm cursorul pe rubrica sosiri din dreptul formației din Ghencea, dinamoviștii au parte de un nou fior. Unul care vine din ristul lui Lucian Sânmărtean, cel care, în decursul timpului, a arătat că pentru el „specialitatea casei” înseamnă să marchezi în poarta „câinilor”. În tricoul Bistriței și al Vasluiului actualul stelist a înscris, în total, de patru ori contra roș-albilor, acesta fiind un record pentru fotbaliștii din actualul lot al Stelei când vine vorba despre golurile împotriva celor din „Ștefan cel Mare”. Totuși, Dinamo are și de ce să se bucure, între cele două derby-uri, Reghecampf a pierdut două piese de bază: Chiricheș și Bourceanu, Adrian Cristea fiind trecut la pierderi asumate, evoluția „Prințului” în Ghencea, titular la partida din august, fiind una extrem de ștearsă.

 În tur, 3.000 de steliști – la retur, 1.605 bilete pentru dinamoviști
Înaintea acestui meci, ca de fiecare dată în ultimii ani, între cele două cluburi au existat discuții referitoare la numărul de bilete de care beneficiază galeria oaspete. Nemulțumirile dinamoviștilor au început în momentul în care partida a fost mutată de pe Arena Națională, în Ghencea, asta după ce Federația a închiriat cel mai mare stadion al țării pentru amicalul cu Argentina (5 martie). În tur, pe același stadion, steliștii au beneficiat de 5.000 de bilete, însă pentru că nu au putut să le vândă pe toate, au înapoiat 2.000 dintre ele. Atunci, înțelegerea a fost ca la retur roș-albii să primească tot 5.000 de tichete, adică 10 % din capacitatea Arenei Naționale. Cum meciul se joacă în Ghencea, roș-albaștrii au zis că le vor asigura rivalilor 10 % din capacitatea stadionului Steaua, în jur de 2.500 de bilete, însă nici acest lucru nu s-a întâmplat, iar „câinii” au intrat în posesia a doar 1.605 tichete.

În încheiere, Steaua – Dinamo, indiferent de forma lui, cu Steaua în față sau cu Dinamo înaintea Stelei, este un meci care „oprește timpul” în loc. În această primăvară, timpul „se va opri” de trei ori, cele două formații urmând să se întâlnească și în semifinala Cupei României, în două manșe, 17 martie, respectiv 17 aprilie.

STEAUA – DINAMO, ECHIPELE PROBABILE  

Steaua: Tătărușanu- Varela, Gardoș, Szukala, Latovelvici- Pintilii – Sânmărtean, Stanciu – Ad.Popa,  Chipciu,  Tănase
Antrenor: Laurențiu Reghecampf

Dinamo: Bălgrădean- Rus, Thicot, Grigore, Filip- Șerban, Boubacar- Matei, Elton, Rotariu- Țucudean
Antrenor: Flavius Stoican

Ultimul derby în Liga 1: DINAMO – STEAUA 1-2 (august 2013)
Au marcat: Rotariu 68/ Latovlevici 5, Fai 39 (aut)
Dinamo: Bălgrădean- Fai, Durimel, Grigore, Fai- Thicot ( 46. Balint) , Curtean, Filip (46. Rotariu) – J. Thomas (71. N Daw)
Antrenor: Gigi Mulțescu
Steaua: Tătărușanu- Georgevski, Chiricheș, Szukala, Latovlevici- Pintilii, Bourceanu- Adi Popa, Cristea (46. Stancu) , Tănase (82. Tatu) – Piovaccari (46. Nicolici)
Antrenor: Laurențiu Reghecampf
Arbitru: Cristi Blaj. Asistenți:  Cristi Nica și Octavian Șovre
 

STEAUA – DINAMO: Loturile celor două formații, prezențele și golurile marcate în „Derby de România”

STEAUA
Portari: Bogatinov 0 jocuri  / 0 goluri , Cojocaru 0 / 0, Fl. Niță 0 / 0, Tătărușanu 8 / 0
Fundași: Gardoș 3 / 0, Georgievski 3 / 0, Latovlevici 7 / 1, G. Matei 0 / 0, Pîrvulescu 0 / 0, Râpă 0 / 0, SzukaÅ‚a 3 / 1, Varela 0 / 0
Mijlocași: Chipciu 3 / 0, L. Filip 0 / 0, G. Iancu 1 / 0, Pintilii 3 / 0, Ad. Popa I 3 / 0, Prepeliță 2 / 0, Răduț 2 / 0, Sănmărtean 0 / 0, N. Stanciu 1 / 0, Cr. Tănase 7 / 1, Târnovan 0 / 0
Atacanți: Kapetanos 5 / 1, Keșeru 0 / 0, Piovaccari 1 / 0

DINAMO
Portari: Bălgrădean 5 jocuri / 0 goluri, Naumovski 1 joc / 0 goluri
Fundași: AsanoviÇ 0 / 0, Bărboianu 1 / 0, Durimel 1 / 0, Fai 1 / 0, S. Filip 1 / 0, Al. Giurgiu 0 / 0, Grecu 0 / 0, Dr. Grigore 6 / 0, Nedelcearu 0 / 0, L. Rus 6 / 0
Mijlocași: Buia 0 / 0, Cherchez 0 / 0, Cioinac 0 / 0, Elton Figueiredo 1 / 0, Vali Lazăr 0 / 0, Mansaly 2 / 0, C. Matei 3 / 0, Căt. Munteanu 11 / 2, I. Șerban 0 / 0, Thicot 1 / 0
Atacanți: BiliÅ„ski 0 / 0, Ndaw 0 / 0, Rotariu 2 / 0, Thomas 1 / 0, Țucudean 4 / 1, Velici 0 / 0

Statistică: Răzvan TOMA

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×