Steaua+Dinamo+Rapid = U Cluj!** ‘Cu jucătorii pe care îi avem, ne luptăm pentru cupele europene’
„U” Cluj nu a renunțat la gândul de se califica în Europa League și pentru asta a adus jucători obișnuiți să joace aproape an de an în Europa. Până în acest moment, Walter a adus la Cluj 11 fotbaliști care au făcut carieră la Steaua, Dinamo sau Rapid.
Ultimele trei transferuri ale Universității, Galamaz, Bornescu și Dorinel Popa au fost prezentați oficial ieri, și au completat lista cu jucători cu experiență care au poposit pe Cluj Arena în ultimii ani. „U încearcă în acest fel să devină o echipă mare”, a explicat Ionuț Badea, care a anunțat din start că se gândește tot la Europa League, chiar dacă echipa a ajuns pe locul 8 după ultimele rezultate. „Este un obiectiv pe care l-am pus la început și va rămâne. Un obiectiv important pentru echipă, dar și pentru oraș”, a spus antrenorul.
Acum au adus doi foști steliști
Dacă până acum marile trasferuri ale lui „U” veneau dinspre Dinamo, Walter s-a reorientat spre Steaua în această iarnă. „Mă bucur că am ajuns aici. M-am simțit foarte bine în prima zi. Mi-am întâlnit vechi prieteni”, a mărturisit stoperul George Galamaz, care a venit din Ghencea însoțit de Dorinel Popa. Prezentat și el ieri, Bornescu e sigur că o să-i cucerească repede pe fanii clujeni. „Sunt un tip mai energic și îmi place să trăiesc alături de fani momentele de bucurie. De aceea poate m-au adoptat repede peste tot pe unde am fost”, a dezvăluit fostul rapidist.
Dinamoviștii fac legea
Ce au în comun cei trei? Au trecut cu toții pe la cel puțin o echipă mare din Capitală, profil după care s-au orientat mai toate transferurile din ultimul timp ale „șepcilor”. „U” are în acest moment 11 jucători care s-au luptat pentru cupele europene sau chiar pentru titlu cu Steaua, Dinamo sau Rapid.
În continuare, foștii dinamoviști fac legea în vestiar, cu patru reprezentanți, în timp ce ex-steliștii sunt trei. Bornescu este singurul fost rapidist din lotul lui „U”, Păcurar și Boștină au jucat și la Steaua, și la Dinamo, iar Galamaz, fotbalist format de Sportul, a evoluat pentru toți granzii Bucureștiului. În total 11 jucători, dintre care doi portari, au venit de la „granzii” campionatului să o ducă pe „U” în Europa.
„Cu jucătorii pe care-i avem acum în lot ne putem gândi serios să luptăm pentru un loc în cupele europene„, Florian Walter, patron „U” Cluj