Comitetul Executiv a amânat luarea unei decizii în cazul privind retrogradearea echipelor care nu au primit licența pentru viitorul sezon (Poli Timișoara și Gloria Bistrița), iar Mircea Sandu spune că a cerut ajutorul UEFA pentru soluționarea problemelor.
Președintele FRF a cerut forului european un audit, din care să rezulte dacă procesul de licențiere a decurs sub normele legii.
Oțelul Galați, Poli Timișoara, FC Vaslui, Rapid, Steaua, Dinamo și Gaz Metan Mediaș sunt echipele ale căror dosare vor fi verificate de oficialii UEFA. În funcție de rezultatele auditului se va decide cine ne va reprezenta în viitoarea ediție a cupelor europene.
ProSport a scris în ediția tipărită de miercuri că Steaua, Dinamo și Rapid sunt încă în pericol de a fi excluse din cupele europene, iar acțiunea lui Mircea Sandu le dă acestor cluburi motive de îngrijorare.
„Instituția CEx nu are în atribuții problema licențierii cluburilor. Ne-am lămurit asupra a ce s-a întâmplat în ultimele luni și asupra deciziei Comisiei de Apel. Noi, în CEx., am decis ca la manualul de licențiere să vină domnul Duru cu o formă simplificată, care să se refere în special la echipele calificate în cupele europene. Datoriile către proprii jucători, angajați sau alte cluburi vor fi luate în considerare la acordarea licenței. La liga a II-a manualul de licențiere trebuie să fie și mai permisibil, știm ce stadioane și ce sistem competițional avem.
M-am adresat azi UEFA, pentru a elimina orice suspiciune pe care o am vizavi de procesul de licențiere, și solicit serviciului de licențiere din cadrul UEFA de urgență un audit asupra celor 7 echipe, aici includ și Mediașul. Aștept răspunsul lor, e singurul lucru pe care îl pot face față de cluburi.
Mi se pare corect ca și cel care organizează competiția, respectiv UEFA, să aibă un punct de vedere. Cei care nu au licențe nu pot evolua în Liga 1. Dacă regulamentul se modifică pentru anul ăsta, pentru anii viitori, vom vedea„, a declarat Mircea Sandu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER