Steaua, Dinamo, Vaslui!** Mediaș, cap de linie pentru Urziceni? „Suntem extrem de motivați”

Redactor:
Bitescu Wili
Steaua, Dinamo, Vaslui!** Mediaș, cap de linie pentru Urziceni?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaș, Cristi Pustai, a declarat,
joi, că formația sa își dorește să câștige partida de la Urziceni,
precizând că obiectivul principal al medieșenilor este să nu piardă
meciul cu gruparea ialomițeană

„Mergem la Urziceni, o echipă căreia nimănui nu-i mai dădea
multe șanse, dar care demonstrat contrariul, câștigând pe teren
propriu cu Steaua, Dinamo și Vaslui, toate echipe cu pretenții la
titlu. Ne așteaptă un meci dificil, echipa ialomițeană se apără
foarte bine, nu înscrie foarte mult, dar de câte ori a marcat, a
reușit să câștige acel meci. Mi-aș dori să luăm cele trei puncte,
dar cel mai important e să fim concentrați și să nu pierdem,
deoarece în momentul în care nu pierzi mai multe etape la rând
moralul echipei crește, iar poziția în clasament rămâne una cât mai
sus”
, a spus Pustai.

Atacantul echipei din Mediaș, Alin Lițu, a afirmat că formația care
va fi mai concentrată și mai motivată va obține victoria în meciul
de vineri.

„Este un meci greu, pe care și noi și Urziceniul doresc
să-l câștige, dar eu cred că echipa care va fi mai concentrată și
mai motivată va obține și victoria. Noi suntem extrem de motivați
și mergem la Urziceni să nu pierdem în primul rând. Am marcat în
amicalul cu Mureș, acum sper să marchez și în meciurile
oficiale
„, a adăugat Alin Lițu.

Unirea Urziceni – Gaz Metan Mediaș, din etapa a XI-a a Ligii I este
programată, vineri, de la ora 18.00.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Un membru important din USR sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa prezidențială
Un membru important din USR sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa prezidențială
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Courtois l-a distrus pe Simeone:
Courtois l-a distrus pe Simeone: "M-am săturat de victimizare. Arbitrii nu avantajează niciodată o anumită echipă"
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la Brigada Specială de Intervenţie
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
BREAKING | Profesorul universitar George Bondor s-a sinucis la 53 de ani
BREAKING | Profesorul universitar George Bondor s-a sinucis la 53 de ani
Călin Georgescu a explodat. Anunțul a îngrozit România: S-a enervat, a tras cu arma în el!
Călin Georgescu a explodat. Anunțul a îngrozit România: S-a enervat, a tras cu arma în el!
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
2025: De la ce vârstă pot circula, de fapt, copiii pe scaunul din față? Amenzi și riscuri
2025: De la ce vârstă pot circula, de fapt, copiii pe scaunul din față? Amenzi și riscuri
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×