Steaua, două înfrângeri în trei meciuri, doar un gol marcat! Votați AICI: cine e de vină?

Steaua a pierdut în fața hibridului Unirea Urziceni, fiind
învinsă chiar de o parte din jucătorii pe care îi exilase în Liga
II și apoi i-a trimis în Bărăgan. Eșecul este cu atât mai greu de
digerat cu cât Steaua a transferat în acest sezon 20 de jucători, o
parte în cadrul proiectului Victor Pițurcă, iar cealaltă în ultima
săptămână, profitând de dezintegrarea vice-campioanei.

Pe lângă rezultatul negativ, mai îngrijorător este jocul echipei
bucureștene. Astfel, Steaua s-a calificat după un meci foarte slab
la Zurich, cu Grasshoper doar inspirația lui Tătărușanu salvând
echipa de la un eșec. Apoi, în campionat a urmat un semi eșec cu
Poli Timișoara chiar pe Ghencea. Chiar dacă a avut perioade bune de
joc, roș-albaștrii s-au trezit dominați pe final, când chiar puteau
pierde tot. După pauza de două săptămâni datorată echipei
naționale, Steaua a pierdut încă o dată, de data asta în fața unei
echipe formate din jucători din Liga II sau pe care nu i-a mai vrut
nimeni. www.prosport.ro
întreabă cine este responsabil pentru perioada slabă a Stelei. Iată
variantele:

1) Antrenorul Ilie
Dumitrescu.
Întotdeauna, primul vinovat este
considerat antrenorul echipei. În acest caz, Ilie Dumitrescu a
recunoscut că își asumă responsabilitatea pentru eșecul cu Unirea,
declarând că nu are ce să le reproșeze jucătorilor. După ce a
preluat echipa, Ilie a clamat că Steaua este principala favorită la
titlu și i-a promis patronului Becali că echipa sa va arăta precum
Barcelona dacă va fi adus Pablo Brandan. Fanii îi reproșează
declarațiile bombastice precum și faptul că a renunțat la
continuare proiectului început de Victor Pițurcă. Bănel Nicoliță a
ajuns din căpitanul echipei, rezervă. Mai mult, Ilie Dumitrescu
antrenează Steaua fără contract.

2)Jucătorii. Fanii
îi acuză pe jucători de neimplicare suficientă pe teren. Chiar dacă
nu au scuze, fotbaliștii pot invoca faptul că lotul Stelei este
abia format, acesta suferind numeroase modificări. Mai mult,
ultimii jucători au venit cu câteva zile înainte de meciul cu
Urziceni. În apărarea lor, fotbaliștii au lipsa omogenității,
precum și faptul că deja în șapte etape echipa a schimbat doi
antrenori.

3)Becali. Cunoscut
pentru atitudinea sa schimbătoare, Becali este cel care spunea
înaintea sezonului că nu se va mai implica pentru a-l lăsa pe
Victor Pițurcă să se ocupe de fotbal. După doar două etape însă, a
încălcat înțelegerea cu fostul selecționer și astfel a provocat
plecarea lui Victor Pițurcă. Rămas fără antrenor, Becali i-a oferit
postul lui Ilie Dumitrescu, care a acceptat să lucreze gratis.
Imediat a început repudierea fostului selecționer precum și a o
parte din jucătorii aduși de el: Dorel Stoica, Alex Păcurar sau
Răzvan Stanca. Recent, a declarat că Steaua va învinge la Urziceni
cu 75-0. A transferat șapte jucători de la Urziceni, deși Ilie
Dumitrescu ceruse doar trei la venirea sa în Ghencea.

4)Victor
Pițurcă.
Fostul selecționer a venit în Ghencea ca
un salvator. A convins fanii să renunțe la conflictul cu Becali, a
revoluționat lotul aducând jucători tineri dar și experimentați și
i-a impus lui Becali să nu se mai implice la echipă. Atmosfera
bună, jocul, toate dădeau speranțe fanilor că vremurile bune vor
reveni. Totul a fost de scurtă durată: acuzele lui Becali asupra
lui Tătărușanu, de după victoria cu Craiova l-au scos din sărite pe
antrenor, care i-a cerut latifundiarului garanții clare că nu-l va
umili, așa cum au pățit Hagi, Lăcătuș, Dorinel Munteanu sau
Bergodi. Neobținându-le, a plecat după două etape. O parte din fani
îi reproșează că a renunțat prea repede, declarațiile lui Becali
neatingând „nivelul” din anii trecuți, în sensul rău al
cuvântului.

Publicat: 12 09. 2010, 14:05
Actualizat: 12 09. 2010, 14:32