„Steaua e disperată să câștige, dar nu are șanse la Craiova!”

Ultima victorie a Universității Craiova în fața Stelei datează din 2002. Pe 1 septembrie, 40.000 de fani olteni au asistat în tribune la cum echipa lor favorită a defilat la pas cu Steaua. Era a treia etapă din campionat și Universitatea venea după două victorii consecutive (3-1 cu Astra și 3-2 la Bacău). Știința a învins cu un sec 3-1 pe Steaua și urca pe prima poziție a clasamentului. "Călăul" de atunci al "roș-albaștrilor", Bobby Verdeș, evoluează în prezent la Unirea Alba Iulia, dar nu uită perioada petrecută în Bănie. Autor a două goluri în partida de atunci, Verdeș mizează pe o victorie a Universității și în partida de sâmbătă.

"Îmi aduc aminte de meciul de atunci. A fost cel mai frumos moment din viața mea. Stadionul era plin și mai erau 20.000 de fani afară. Am marcat două goluri și am îngenuncheat Steaua. Am amintiri plăcute din aceea perioadă. A fost cea mai bună din viața mea", a spus Verdeș pentru www.prosport.ro

"Cu 35.000 de fani în tribune Craiova nu poate fi învinsă!"

Fostul atacant mizează și acum pe aportul publicului, pe care îl consideră elementul cheie într-un succes al băieților lui Napoli.

"Steaua nu se află într-o perioadă bună. Ei sunt disperați să câștige, dar le va fi extrem de greu. Cu 35.000 de fani în tribune Craiova nu poate să piardă cu Steaua!", declară Verdeș

"Stoica va aduce victoria pentru Știința!"

Verdeș consideră că lotul actual al Craiovei este în plină ascensiune și consideră că va câștiga la limită cu 1-0 prin golul "căpitanului" Dorel Stoica.

"Craiova are un lot bun, cu jucători dorinici de afirmare. Am văzut că mulți dintre ei sunt convocați și la echipa națională. Un meci cu Steaua este cel mai bun prilej să îți demonstrezi valoarea. Îmi plac foarte mult Costea și Stoica. Cred că Universitatea va câștiga cu 1-0, iar golul va fi marcat de Dorel!", a conchis fostul atacant al Științei

Meciul dintre Universitatea Craiova și Steaua se dispută vineri de la ora 20:45 pe stadionul "Ion Oblemenco".

articol scris de Cătălin Pătru


Publicat: 18 11. 2008, 13:21
Actualizat: 18 11. 2008, 20:39