„Steaua e liberă, adevărul a ieșit la lumină!”. Fanii roș-albaștrilor își clamează victoria în războiul cu Becali

Fanii de la Peluza Sud a Stelei își clamează victoria, după ce CSA a intentat un nou proces clubului de fotbal din Liga 1. Armata susține că Becali folosește abuziv numele firmei, iar susținătorii își doresc ca actualul club să nu mai fie asociat în niciun fel cu cel care a câștigat Cupa Campionilor Europeni și care este cel mai galonat club din istoria României.

Echipa lui Gigi Becali a pierdut marca Steaua București în decembrie anul trecut, dar pe plan sportiv și chiar comercial se folosește de notorietatea brandului. CSA a intentat joi un nou proces clubului controlat de Becali, așa cum ProSport te-a anunțat.

Cu complicitatea FRF și LPF, echipa lui Gigi Becali a reușit să ducă la bun sfârșit returul de campionat, ediția 2014-2015, la finalul căruia a și ieșit campioană și a câștigat 3 milioane de euro din drepturile tv. În decembrie 2014, după decizia ÎCCJ, UEFA nu îi permisese campioanei României să joace ultimul meci din Europa League, cel de pe Național Arena cu Dinamo Kiev, decât sub titulatura și patrimoniul cu care fusese înscrisă la începutul competiției, ceea ce forurile naționale au trecut cu vederea. Pentru că rămâne de notorietate imaginea meciului de pe 8 decembrie cu CSMS Iași, când pe tabelă scria „Gazdă” în loc de Steaua și numele celei mai titrate echipe de fotbal din România fusese ascuns pe echipament cu leucoplast.  Rușinea de atunci a fost evitată tot datoriă celor de la CSA, care au permis numai pentru acel joc ca roș-albaștrii să mai folosească marca Steaua.

Între timp, conducerea FCSB a prins curaj și a continuat să folosească sintagma „Steaua București”, în ciuda deciziei ÎCCJ, folosindu-se de faptul că așa se numește societatea comercială prin care Gigi Becali controlează echipa de fotbal.

Acest lucru a obligat Clubul Sportiv al Armatei Steaua să intenteze un nou proces clubului de fotbal din Liga 1. Joi, la Tribunalul București, șeful Departamentului Juridic al CSA, Locotenent-colonel Florin Talpan, a inițiat procedura juridică prin care îi poate lua lui Becali și numele firmei.

Decizia CSA a fost salutată de fanii de la Peluza Sud, care, la fel ca și cei de la Nord, au boicotat în ultimele 9 luni partidele echipei lui Becali. Susținătorii sunt de părere că alăturarea brandului pe care îl iubesc cu formația creditorului nu este naturală și consideră că adevărata Steaua este deja liberă, departe de orice influență „becaliotă”.

În urma evenimentelor petrecute în ultima săptămână ne exprimăm satisfacția că în sfârșit lucrurile încep să revină la normalitate, atât prin înființarea secției de fotbal în cadrul CSA, dar mai ales a poziției exprimate de juristul clubului, care, prin acțiunile sale trebuie să oblige FRF și LPF să intre în legalitate prin respectarea deciziei ICCJ din 3 decembrie 2014.

Am dori să facem public punctul nostru de vedere în legătura cu situația în care se află astăzi clubul ale cărui culori am ales să le iubim necondiționat. Nu vom nega niciodată faptul ca am susținut actuala echipă a fcsb-ului, atâta timp cât adevărul a fost ascuns atât de conducerea societății, cât și de factorii de decizie din cadrul MAPN, FRF, LPF. Cum nimeni nu poate nega faptul că am pus în tot acest timp la îndoială preluarea clubului de către actualul creditor. Întrebările noastre legate de legalitatea preluării echipei s-au lovit de aceeași tăcere complice și am fost trimiși să căutam răspunsurile în justiție. Justitia a decis!!! Satisfacția faptului că am avut dreptate în toți acești ani este însă umbrită de nepăsarea conducerii MAPN și CSA.

A fost o luptă lungă, obositoare, grea, dar satisfacțiile ce ne așteaptă vor fi pe măsură. Pe măsura suferințelor îndurate în acești ani. Adevărul te eliberează!!! Si adevărul a ieșit la lumină!!! Astăzi suntem liberi!!! Dorim pe această cale să cerem tuturor trusturilor de presă să înceteze orice controversă, prin respectarea adevărului, considerând că folosirea numelui „STEAUA” alături de o societate comercială care a încălcat cu rea voință legea atâția ani nu face decât să inducă suporterii în eroare„, se arată în comunicatul remis de Peluza Sud a Stelei.

Publicat: 29 08. 2015, 14:40
Actualizat: 29 08. 2015, 15:15