„Steaua e o echipă minunată!** Fără ea nu aș fi ajuns la națională”

Adus la Steaua într-o perioadă în care revenea după accidentare,
Pantelis Kapetanos a fost luat în vizor și de selecționerul
Greciei. Otto Rehhagel l-a convocat pe atacantul Stelei pentru
prima dată la națională. Kapetanos îi mulțumește Stelei pentru
acest lucru. „Fără acest club minunat nu aș fi ajuns niciodată la
națională”

„Sunt foarte fericit și onorat pentru această convocare și
pot spune că este o zi fericită în viața mea. Îi mulțumesc
selecționerului pentru că m-a inclus în lotul pentru acest amical,
dar țin să mulțumesc, în mod special, Stelei. Fără acest club
minunat și de mare anvergură europeană, nu aș fi putut să ajung la
echipa națională. Le multumesc celor de la Steaua pentru că au avut
încredere în mine și m-au transferat în 2008, când veneam după un
an de accidentare. Acest club înseamnă foarte mult pentru mine,
deoarece aici am avut șansa de a progresa foarte mult la nivel
profesional și sper din tot sufletul să nu dezamăgesc nici pe
viitor suporterii”
, spune Kapetanos pe site-ul oficial al
Stelei.

Pantelis Kapetanos a fost convocat, în premieră, de antrenorul
naționalei Greciei, Otto Rehhagel, pentru meciul amical cu
reprezentativa Senegalului, din 3 martie.

Publicat: 17 02. 2010, 15:20
Actualizat: 17 02. 2010, 15:58