Steaua este de nerecunoscut! Râpă nu convinge, apărarea e la pământ, vedetele nu strălucesc!** VEZI cum au evolut steliștii în egalul cu austriecii de la Sturm Graz
Steaua nu reușește să convingă în meciurile amicale. Deși mai sunt două săptămâni până la partida cu Ajax, jocul steliștilor suferă parcă tot mai mult. Jucătorii care în turul campionatului au strălucit au fost de nerecunoscut. Doar Tănase a ținut steagul sus, prea puțin însă, având în vedere că primul oficial va fi cu Ajax. Iată cum au evoluat steliștii:
Tătărușanu – unul dintre cei mai buni jucători de pe teren. În ciuda golurilor, portarul Stelei a avut mai multe intervenții salvatoare
Râpă – o nouă evoluție ștearsă. A urcat rar la fazele de atac și a fost depășit destul de ușor pe faza defensivă. A încercat să joace simplu, la siguranță
Szukala – evoluție sigură în cele 25 de minute în care a jucat. A fost schimbat după ce s-a lovit cap în cap cu un adversar
Chiricheș – unul dintre cei mai slabi jucători în prima parte a partidei. A greșit de mai multe ori, a pierdut mingea în mai multe faze în care a încercat să urce, permițându-le adversarilor să amenințe poarta lui Tătărușanu
Gardoș – a intrat în minutul 25, în locul lui Szukala. N-a avut realizări deosebite în prima repriză, o evoluție în nota echipei
Latovlevici – a comis câteva erori, însă a jucat peste nota echipei. A urcat de multe ori în atac, ajutându-l pe mijlocașul de pe banda sa
Bourceanu – Pintilii – n-a mai fost același cuplu solid. Faza golului lui Sturm Graz din prima repriză a fost cauzată și de o repliere târzie. Bourceanu a fost ceva mai implicat, însă n-a fost cea mai bună zi a lui
Chipciu – a avut mai multe încercări de pătrundere prin dribling, fără prea mult succes însă. N-a avut nicio centrare periculoasă și a fost doar o umbră a jucătorului care a impresionat în tur
Rusescu – s-a zbătut în prima repriză, dar fără realizări. A coborât în dese rânduri pentru a-și lua baloane. Poate folosi însă ca scuză faptul că n-a primit foarte multe baloane. S-a „dezghețat” pe finalul partidei, când a avut mai multe ocazii și a creat golul din care Pârvulescu a marcat.
Tănase – a fost cel mai activ stelist. A avut mereu inițiativa, a fost implicat aproape în toate fazele de atac și a înscris golul egalizator
Nikolic – nu s-a remarcat cu nimic, a fost schimbat la pauză cu Adi Popa
Repriza a doua:
Filip – Prepeliță – i-au înlocuit pe Bourceanu și Pintilii, însă au fost mai slabi decât aceștia.
Adi Popa – intrarea s-a n-a adus nimic în plus în jocul Stelei
Adi Rocha – l-a înlocuit pe Chiricheș, dar brazilianul a bifat un nou joc foarte slab. A ratat cu seninătate o pasă excelentă a lui Rusescu
Pârvulescu – a intrat în locul lui Chipciu în minutul 68 și s-a mișcat destul de bine. A reușit să marcheze și a fost mai activ decât Chipciu