Steaua este mai matură! Analiza campioanei după stagiul din Austria: atacul e praf, restul se prezintă OK
Echipa lui Reghe s-a închegat și mai mult din punct de vedere tactic. Apărarea și mijlocul sunt punctele forte, dar atacul e la pământ
Două amicale în 12 zile de cantonament și nicio victorie! Prima dispută, de sâmbătă, cu Rubin Kazan, s-a încheiat nedecis, scor 0-0, iar a doua, de marți, cu Videoton, cu o înfrângere, scor 0-1! ProSport îți prezintă pe larg concluziile cantonamentului din Austria.
TACTIC, 4 stele
Formația lui Reghecampf știe să stea foarte bine în teren, combină perfect, de fiecare dată jucătorii se dublează, iar echipa a ajuns disciplinată tactic până aproape spre perfecțiune. Dacă Szukala, Chiricheș și Latovlevici sunt „bătuți în cuie” pe locurile lor, pe postul de fundaș dreapta, Georgievski se luptă cu Râpă, evoluțiile macedoneanului după operația suferită devenind oscilante. Și la meciul cu Videoton, fostul fundaș al Oțelului a fost chemat la marginea terenului de către antrenor pentru a i se explica anumite indicații: „Bă, Cornele, caută să urci mai mult în față și să vii cu centrări în careu… Îl vezi pe Lato, care ară banda 90 de minute? Așa trebuie să faci și tu! Și mai multă forță vreau de la tine, pune corpul mai mult”, au fost indicațiile antrenorului.
LINIA DE MIJLOC, 5 stele
Închizătorii de la mijlocul terenului, Bourceanu și Pintilii, sunt și ei titulari de drept! În trioul ofensiv, Tănase a demonstrat de multe ori la ședințele de pregătire din Westendorf că poate intra în primul „11” la orice oră din zi și din noapte. De multe ori a fost lăudat de tânărul tehnician: „Așa, Tase, tu ești creierul echipei!” sau „Intră cu mingea în centru și fructifică faza cu gol”, au fost doar câteva din indicațiile lui Reghe la antrenamente. Pe aripa dreaptă, Adi Popa n-are adversar, având o viteză de reactie ieșită din comun și niște plămâni de fier!
În centru, e bătaie mare! Răduț, Stanciu și Iancu se vor lupta pentru tricoul de titular! Împrumutat un an la Pandurii, Mihai Răduț a revenit în Ghencea, iar în primul duel amical, cu Rubin Kazan, a evoluat aproape 70 de minute. Nu a impresionat, însă a evoluat foarte bine tactic, pe final obosind crunt: „Încearcă să îți controlezi respirația! Să nu te sufoci! Urci cu faza, însă trebuie și să cobori pentru a nu-ți lăsa echipa descoperită”, l-a sfătuit Reghecampf. Nicușor Stanciu este surpriza cantonamentului, având tupeu, execuții, tehnică și viteză!
La antrenamente l-a întins serios pe Tătărușanu, iar în meciurile amicale a încercat de câteva ori să rezolve anumite faze de unul singur. De fiecare dată, antrenorul a fost bucuros de prestația fostului vasluian: „Nicule, tu ai valoare, dă-o repede când vezi culoarul. Trage la poartă că ești tehnic, iar în duel unu la unu, fă-l din fentă”, îi spunea tehnicianul. Același lucru se întâmplă și în cazul lui Iancu, fotbalist ce are calități excelente pentru un adevărat număr 10, însă de multe ori pare indolent. „Acum de ce stai și te uiți? Vino înapoi cu faza, nu te uita la colegii tăi cum aleargă”, a urlat Reghe la meciul cu Videoton.
ATAC de 2 stele
Minusul mare se regăsește în atac, acolo unde Nikolic și Mihai Costea nu se afirmă! Nikolic are de multe ori sclipiri, fiind și la antrenament de neoprit: „Bă, ce ai mâncat? Ce e cu tine de joci așa bine?”, s-au mirat colegii după ce vârful din Muntenegru a marcat de patru ori consecutiv, la vinclu. Însă, în meciul cu Videoton nu a ieșit în evidență. Și Mihai Costea a făcut spectacol la ședințele de pregătire, chiar și la partida cu rușii, de sâmbătă, când a înșirat câțiva adversari și a șutat periculos din 10 metri. Însă, și el e oscilant în evoluții, cu ungurii nereușind nimic notabil, deși a avut la dispoziție 30 de minute. Cel mai probabil, Steaua va căuta în această perioadă să remedieze problema din atac, iar rezolvarea se pare că va veni din străinătate, acolo unde Mihai Stoica a găsit doi atacanți.
Se vede că ne lipsesc în atac oamenii de gol. Încercăm să rezolvăm problema. Sigur în următorul turneu vom avea un lot mai puternic
Laurențiu Reghecampf, antrenor Steaua