Cel mai tare brand din fotbalul românesc continuă să aibă dificultăți în a găsi un sponsor principal. Motivul: roș-albaștrii țin la preț. Acesta ar fi al patrulea sezon din ultimii 22 de ani pe care Steaua l-ar încheia fără numele unei mărci mari inscripționat pe tricouri.
„Noi suntem Steaua, nu ne vindem pe mărunțiș. Cine vrea să vină alături de noi din postura de sponsor principal trebuie să scoată cel puțin un milion de euro pe sezon. Dacă acceptăm acum 200.000 de euro, ne trebuie cinci ani să mai ajungem din nou la pretenții de un milion”, este deviza în curtea clubului din Ghencea. Pretențiile steliștilor i-au speriat pe posibilii investitori, mai ales în perioada aceasta de criză, când multe bugete sunt „înghețate”.
„Încă negociem cu câteva firme mari, dar mai degrabă vom face o înțelegere pentru sezonul viitor. Nu ne aruncăm, mai bine găsim câțiva parteneri mai mici și ajungem tot acolo”, a declarat unul dintre șefii steliști. În vara anului trecut, Steaua a semnat un contract cu Bwin, pentru 500.000 de euro, numele casei de pariuri urmând să apară doar pe panourile de la conferințele de presă, în zona mixtă, zona interviurilor televizate și boardurile publicitare de la stadion. Ines, Ceresit sau Bigotti au un statut asemănător.
Sportingbet n-a mai vrut să prelungească înțelegerea
Istoria sponsorilor de pe tricoul Stelei începe în 1988, când firma Ford a pus pe masă o ofertă de 300.000 de dolari. Înțelegerea s-a parafat după ce a primit acceptul lui Valentin Ceaușescu, iar jucătorii și-au cusut singuri pe tricouri eticheta cu numele sponsorului chiar înaintea meciului cu Glasgow Rangers, din Cupa Campionilor Europeni. După 1989, roș-albaștrii și-au asociat numele în general cu mărci de prestigiu, gen Philips, Dialog sau BCR, dar au și ajutat la „spălarea” numelui RAFO, printr-un contract de un an, semnat în 2006, ce a adus Stelei un milion de euro. Ultimul partener principal a fost Sportingbet, în sezonul 2009-2010. Casa de pariuri a plătit 750.000 de euro, dar nu a mai dorit prelungirea înțelegerii și pentru sezonul actual, din cauza unor probleme legislative și a nerespectării unor clauze prinse în contract.
În ultimii 22 de ani, doar de trei ori s-a mai întâmplat ca steliștii să nu aibă sponsor pe tricouri. Din cele trei ediții, Steaua a câștigat numai una, în 2005, pe celelalte două pierzându-le în fața celor de la Dinamo.
1,3 milioane de euro pe an a fost contractul semnat de Steaua cu Citibank, în 2007
Inedit: BCR și Dialog au sponsorizat la un moment dat atât Steaua, cât și Dinamo
Istoria sponsorilor de pe tricoul Stelei 1988-1990 Ford 1990-1991 Castrol 1991-1994 Philips 1994-1995 CBS 1995-1997 Bancorex 1997-1999 Dialog 1999-2003 BCR 2003-2004 fără 2004-2005 fără 2005-2006 RAFO 2006-2007 fără 2007-2009 Citibank 2009-2010 Sportingbet 2010-2011 fără
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER