Steaua – FC Botoșani 4-0. Pârvulescu și Tănase au marcat corect, după ce la golurile lui Popa și Piovaccari au fost erori de arbitraj
- Steaua a câștigat cu 4-0 contra lui F.C. Botoșani și a făcut încă un pas mare către câștigarea unui titlu de campioană
Să joci cu Botoșani după ce ai învins fără drept de apel eternul rival, pare o pedeapsă. Dacă iei în calcul și absențele importante din lotul moldovenilor, tinzi să pierzi orice fel de motivație. După un început de meci lipsit de ocazii, dar plin de fragmentări, FC Botoșani ratează o primă șansă de a deschide scorul la șutul lui Ghinga de la marginea careului. Steaua se trezește din amorțeală după 12 minute și deschide scorul. Cornerul executat de Keșeru e deviat de Pintilii, iar mingea ajunge la Popa, aflat însă în ofsaid. Acesta nu iartă lipsa de vigilență a asistentului și a fundașilor adverși și reia în plasa porții lui Lazar.
Realizările lipsesc, Steaua încearcă să mai rupă o dată lacătul apărării lui Patache dar se lovește de organizarea bună a oaspeților. În tribune, Peluza Nord și Sudul își continuă războiul rece și asistăm la un concert pe două tonalități diferite. Asta nu îl sperie pe Danci, a cărui lovitură de cap trece puțin peste buturile unui Tătărușanu ieșit hazardat în marginea careului de 6 metri. Chipciu culege urale după ce șutul său de la 30 metri ratează de puțin întâlnirea cu plasa. Publicul e fermecat de driblingurile de Copacabana ale lui Sânmărtean care înșiră adversarii cu lejeritate pentru a pasa unui Alexandru Chipciu „certat” în această seară cu golul. Jucătorii Stelei se întrec în ratări, careul Botoșaniul este ținta unui asediu total în ultimele două minute ale primei reprize. Pintilii, Popa și Keșeru își reamintesc că joia trecută, împotriva lui Dinamo, scorul era 4-1 la pauză, dar efortul lor nu aduce golul doi și se intră cu 1-0 la cabine.
Tănase a faultat în atac la golul lui Piovaccari
Debutul părții secunde aduce emoții steliștilor, dar Tătărușanu respinge în corner lovitura liberă a lui Codoban. Reghe mută genial în ofensivă, Piovaccari intră în locul unui Keșeru modest. La două minute, italianul trimite în poartă o lovitură de cap după cornerul magistral executat de Sânmărtean. Brigada de arbitri se remarcă încă o dată într-un mod negativ, deoarece Tănase îl faultează pe portarul Lazar înainte ca mingea să fie trimisă de atacantul italian în plasă. Ivanovs este eliminat după ce primește două galbene în decurs de trei minute și Pârvulescu dă drumul fiestei după ce înscrie din interiorul careului pe sub portarul oaspeților.
„Dodel” a ratat incredibil din 2 metri!
Festivalul steliștilor continuă, Piovaccari și Tănase sunt la un pas de 4-0, iar Ghencea freamătă la gândul unui nou titlu ce se apropie cu pași repezi. Campionii se dezlănțuie, același Tănase nu mai iartă si marchează pentru 4-0. La trei minute, același decar ratează din doi metri o nouă „Manita” pentru Steaua. La un așa scor, peluzele stadionului cântă din nou pe ritmuri de Țapinarii. „Sunt fericit și mă simt bine” pare a fi deviza unei echipe aflate la doar câteva săptămâni de primul event după o pauză de 17 ani. Steaua calmează jocul și privește finalul cu detașare, iar Botoșaniul nu reușește să pună în pericol tabela, ce îngheață la 4-0.
O nouă victorie categorică pentru roș-albaștrii. Urmează o deplasare în Banat, pentru meciul împotriva „Chirurgului” Alexa.
Cronică scrisă de Cătălin Rusu
STEAUA – BOTOȘANI 4-0 (1-0)
Marcatori: `12 Popa, `54 Piovaccari, `63 Pârvulescu, `68 Tănase
STEAUA : (4-2-3-1) Tătărușanu – Prepeliță, Szukala(`62 Varela), Gardoș, Pârvulescu – Pintilii, Sânmărtean (`57 Stanciu) – Ad. Popa, Keșeru (`52 Piovaccari), Tănase – Chipciu. Antrenor : Laurențiu Reghecampf
BOTOȘANI: (4-3-3) Lazăr – Acsinte, Oltean, Ivanovs, Patache – Danci, Tincu, Ghinga – Fulop (`59 Puri), Stojkov (69` Dorrego), Vertelis (`46 Codoban). Antrenor: Leo Grozavu
Cartonașe galbene: Pintilii (`40, `84), Tănase (`56) / Patache (`49) , Ivanovs (`58, `60)
Cartonașe roșu: Pintilii (`84) / Ivanovs (`60)
Stadion: Steaua Asistență : 6605 de spectatori
22:52 Final de meci. Se încheie 4-0 pentru Steaua.
22:50 Steaua nu mai forțează. Jucătorii își conservă energia.
22:26 GOOOOOL Steaua! 4-0, Tănase marchează la capătul unui contraatac, după o pasă a lui Adi Popa.
22:21 GOOOOL Steaua! Pârvulescu a reușit o acțiune personală frumoasă pe stânga la capătul căreia a marcat cu piciorul stâng.
22:18 Ivanovs a primit al doilea cartonaș galben și a fost eliminat după ce a avut o intrare întârziată asupra lui Piovaccari. Botoșaniul evoluează cu un om mai puțin pe teren.
22:13 Gooool Steaua! Piovaccari a intrat în locul lui Keșeru și a marcat cu o lovitură de cap, după un corner. La faza respectivă, Tănase îl faultase în atac pe portar, dar, din nou, arbitrii n-au văzut incidentul. Lucian Rusandu nu e deloc ajutat de „adiționali”, un experiment care până acum se dovedește falimentar în Liga 1.
21:03 A început repriza a doua
21:48 Pauză. Puținii suporteri care au venit pe stadion nu contenesc să înjure rivalele Dinamo, Rapid și Petrolul
21:13 Goooool Steaua! Adi Popa deschide scorul din cornerul executat de Keșeru. La reluare s-a putut observa că mijlocașul stelist se afla într-o poziție de ofsaid, însă arbitrul a validat golul. Fanii Stelei l-au râdeau de tușierul Urzică. Spuneau că la meci e Ionel Ganea care îl va strânge de gât, aluzie la incidentul din urmă cu mai mulți ani, când fostul jucător al lui Poli Timișoara l-a bruscat pe Mudura.
21:00 Începe meciul. Steaua are lovitura de start
20:27 Pe banca de rezerve, oaspeții au doar 6 jucători, printre care Bordeanu care e accidentat ușor și un junior de 16 ani, Juncănaru
20:20 Eugen Neagoe și Gabi Boldici, secunzii selecționerului Victor Pițurcă, sunt și ei la meci să-i vadă la lucru pe internaționalii steliști.
20:10 Avem echipele de start. Prepeliță e titular în locul lui Varela și așa cum ProSport a anticipat, Keșeru e titular în locul lui Stanciu.
19:25 Autocarul Stelei a ajuns la stadion.
19:00 Până la această oră s-au vândut doar 1200 de bilete. Se anunță o asistență scăzută. La casele de bilete bătea vântul.
18:00 De la 15.00 la 21.00 a crescut cota pentru victorie a celor de la FC Botoșani, iar de la 1.20 la 1.14 a scăzut cota la victorie a Stelei după ce pariorii au aflat că oaspeților le lipsesc 6 jucători de bază.
16:00 Steaua a pus în vânzare la casele de bilete de la stadionul din Ghencea tichetele pentru acest meci. Întârzierea a fost cauzată de faptul că azi Comisia de Disciplină a dat o decizie privind așa-zisele „incidente” de la semifinala de Cupă cu Dinamo, când s-au aruncat torțe în teren. Comisia a decis ca Steaua – Botoșani să nu se joace cu porțile închise.
Roș-albaștrii au intrat în cantonament duminică pentru partida din această seară cu FC Botoșani iar vestea bună pentru Reghecampf e că absolut toți jucătorii pe care se bazează de la meci la meci sunt apți din punct de vedere fizic. Gardoș acuza unele probleme medicale la finalul meciului din Cupă cu Dinamo, dar acestea au fost depășite. Astfel că la ora meciului cu FC Botoșani, Reghecampf poate alinia cea mai bună formulă: Tătărușanu – Varela, Szukala, Gardoș, Latovlevici – Pintilii (cpt.), Sânmărtean – Ad. Popa I, Keșeru, Tănase – Chipciu, cu Stanciu probabil rezervă după prestațiile modeste din ultimele partide.
De cealaltă parte, antrenorul lui FC Botoșani, Leo Grozavu are nu mai puțin de cinci jucători suspendați și unul accidentat. Croitoru, C. Dinu, Vașvari și Cârjan nu vor putea evolua azi din cauza cumului de cartonașe galbene, în timp ce fundașul Zivkovic e accidentat. Cei doi golgheteri ai Botoșaniului, Hadnagy și Vașvari (ambii au 11 goluri marcate) au luat câte un avertisment în meciul cu Viitorul (scor 3-1) special, probabil, pentru a nu juca cu Steaua. „Nu mă aștept la nimic de la Botoșani în meciul cu Steaua. Ei deja pregătesc partida de pe teren propriu cu Corona Brașov pe care dacă o câștigă se pot considera salavați de la retrogradere”, spunea azi la Sport.ro și Dinu Gheorghe de la Astra. În aceste condiții, echipa probabilă a Botoșaniului e următoarea: Lazar – Patache, Ivanovs, Oltean, Acsinte – Fülöp, Ghinga, Tincu, Danci, Vertelis – Stojkov.
- Steaua are șanse foarte mari de a termina neînvinsă acest campionat. Singurul meci cu adevărat dificil pentru roș-albaștri ar putea fi cel de pe 17 mai, de la Ploiești, cu Petrolul.
- În momentul de față, în Europa, Steaua, Bayern Munchen (Germania) și Sparta Praga (Cehia) sunt singurele formații care nu au suferit vreo înfrângere în campionatele țărilor respective.
Articol scris de Ovidiu Dumitrescu și Cătălin Rusu