Steaua trăiește în presa internațională mai ales prin trecutul ei destul de controversat. Pe lângă performanța istorică reușită în 1986, câștigarea Cupei Campionilor Europeni, despre gruparea din Ghencea se vorbește și ca instrument de manipulare a maselor folosit de fostul regim.
Site-ul futbolred.com face o trecere în revistă a patronilor de cluburi din întreaga lume care au folosit sportul pentru a-și mări capitalul de imagine sau pentru a atrage atenția populației de la adevăratele probleme.
Printre remarcați, Sivlio Berlusconi, miliardarul care a ajuns premierul Italiei după ce a ajuns celebru prin intermediul echipei AC Milan. În schimb, Nicolae Ceaușescu s-a folosit de Steaua pentru a potoli nervii unui popor sărăcit, notează sursa citată: „Berlusconi nu este singurul exemplu, vă voi da un exemplu cu final nefericit. Fostul dictator, Nicolae Ceaușescu, a revitalizat Steaua, care era constant umilită de rivala Dinamo, la începutul anilor ’80.
Datorită suportului din partea conducerii statului, echipa a renăscut nu numai în România, ci și pe plan european, reușind să câștige Cupa Campionilor în 1986. A fost ‘pâine și circ’ cu care crudul dictator a încercat să calmeze populația. N-a apucat să se bucure din nou de o asemenea performanță, fiind dat jos de la putere de populația obosită de foamete și sărăcie”, scriu cei de la futbolred.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER