Steaua, folosită de Ceaușescu pe post de ‘pâine și circ’ pentru mase, scriu străinii:** „A revitalizat o echipă umilită constant de rivala Dinamo”
Steaua trăiește în presa internațională mai ales prin trecutul
ei destul de controversat. Pe lângă performanța istorică reușită în
1986, câștigarea Cupei Campionilor Europeni, despre gruparea din
Ghencea se vorbește și ca instrument de manipulare a maselor
folosit de fostul regim.
Site-ul futbolred.com face o trecere în revistă a patronilor de
cluburi din întreaga lume care au folosit sportul pentru a-și mări
capitalul de imagine sau pentru a atrage atenția populației de la
adevăratele probleme.
Printre remarcați, Sivlio Berlusconi, miliardarul care a ajuns
premierul Italiei după ce a ajuns celebru prin intermediul echipei
AC Milan. În schimb, Nicolae Ceaușescu s-a folosit de Steaua pentru
a potoli nervii unui popor sărăcit, notează sursa citată:
„Berlusconi nu este singurul exemplu, vă voi da un exemplu
cu final nefericit. Fostul dictator, Nicolae Ceaușescu, a
revitalizat Steaua, care era constant umilită de rivala Dinamo, la
începutul anilor ’80.
Datorită suportului din partea conducerii statului, echipa a
renăscut nu numai în România, ci și pe plan european, reușind să
câștige Cupa Campionilor în 1986. A fost ‘pâine și circ’ cu care
crudul dictator a încercat să calmeze populația. N-a apucat să se
bucure din nou de o asemenea performanță, fiind dat jos de la
putere de populația obosită de foamete și sărăcie”, scriu
cei de la futbolred.com